Economic

Inspectorii de muncă, amenzi de 330 milioane de lei vechi în septembrie

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău (ITM) menţine un ritm susţinut al acţiunilor în afara birourilor, în fiecare lună media locală primind comunicate cu privire la tipul şi numărul acţiunilor de control efectuate pe diverse domenii de activitate, în care instituţia are competenţă. Luna septembrie 2024 a fost consemnată în agenda inspectorilor ITM cu activităţi de teren inclusiv pe domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, acţiunile de control, având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legislaţiei în vigoare.

„Au fost efectuate un număr de 59 controale la agenţi economici din judeţul Buzău. Au fost sancţionaţi 30 angajatori şi s-au aplicat 46 sancţiuni contravenţionale, respectiv, șase amenzi în cuantum de 33.000 lei şi 40 avertismente. Au fost dispuse 46 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de către inspectorii de muncă. Angajatorii au comunicat către ITM Buzău 11 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv, dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii”, se arată în comunicatul de presă transmis de ITM Buzău.

În ceea ce priveşte evenimentele comunicate Inspectoratului Teritorial de Muncă de către angajatori, aceasta este o practică folosită în spiritul legislaţiei pe domeniul relaţiilor de muncă, pentru stabilirea caracterului acestora – ca accident produs în timpul programului de lucru, aspect definitoriu pentru stabilirea numărului de zile ce ar putea fi acordate sub formă de concedii medicale. Cât despre numărul unor astfel de evenimente declarate lunar de către angajatori, inspectorii de muncă indică niveluri lunare chiar mai mari, în comparaţie cu cele declarate în contul lunii septembrie, fiind situaţii în care la finalul a 30 de zile calendaristice să fie înregistrate şi peste 20 de evenimente spre analiză.

La finalul acţiunii de control, în contul lunii septembrie inspectorii ITM au constatat ca deficienţe frecvente: lipsa organizării activităţii de prevenire şi protecţie; instruire insuficientă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; lipsa examenului medical periodic – medicina muncii; lipsa autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă(certificat constatator eliberat de ITM); locuri de muncă cu risc de accidentare ridicat nesemnalizate corespunzător; întocmire incompletă a documentelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ceea ce a făcut ca cele 46 de sancţiuni contravenţionale, să fie completate cu acelaşi număr de măsuri pentru remediere, cu termene precise.

Articole similare