Legendele sunt legende, transmise prin viu grai și se spune că au un sâmbure de adevăr. Dar există riscul ca, odată cu trecerea timpului, informația să fie alterată sau distorsionată. Fără a minimaliza importanța unui astfel de gen literar, dacă se apelează și la informații din documentele timpului, în cazul în care s-au păstrat, există posibilitatea de a se cunoaște adevărul.
Este și cazul unei legende a Buzăului, VULTURUL ILIE. Era deci normal ca subiectul să facă obiectul unor articole în presă sau emisiuni TV, fiecare semnatar sau participant având o anume abordare. De aceea, folosindu-ne strict de documente ale vremii am încercat să descifrăm, cât mai aproape de adevăr, câte ceva despre Vulturul Ilie.
O primă relatare în presa locală datează din martie 1940, când se informa sec: „Vulturul Ilie, <copilul adoptiv> al comerciantului Anghel Adam (patronul restaurantului de pe peronul gării Buzău, local care a funcționat ani buni și după 1950, n.n.) a fost prins de un necunoscut, i s-au smuls pene din aripi şi închis două luni într-o cuşcă”. Dar pentru că mult timp se odihnea pe acoperișul Morii Zangopol, s-a crezut și s-a făcut precizarea că i-ar fi aparținut, știrea de mai sus fiind concludentă.
La 11 mai 1940, o veste–bombă a bulversat cititorii „A murit Ilie”: „Cine nu cunoaşte pe vulturul Ilie, <fiul> adoptiv al comerciantului Anghel Adam, răsfăţatul personalului gării Buzău şi al cartierelor mărginaşe. Acest Ilie, care cunoştea mersul rapidelor Pullman şi Ştefan cel Mare, unde totdeauna se posta în faţa ferestrelor vagonului restaurant de unde primea hrana preferată (bucăți de carne crudă, n.n.) a murit în împrejurări umilitoare pentru specia lui. Se zice că o cioară i-a scos un ochi, rană care i-a cauzat moartea”.
Iar „Vocea Buzăului” din 18 mai 1940, anunţa pe cei care regretau moartea vulturului Ilie, chiar dacă acesta trăia. Iată ştirea: „Era considerat mort de stăpânul său deoarece nu l-a mai văzut de două săptămâni. S-a aflat că a fost prins şi pus într-o cuşcă de administraţia unei autorităţi de stat din Buzău unde, cu aripile smulse, era hrănit cu boabe de porumb, nu cu carne. Prin acest gest oraşul a fost lipsit de farmecul şi originalitatea pe care o oferea această pasăre, care deşi sălbatică prin firea ei, se domesticise foarte mult. Cazul a fost reclamat celor în drept şi sperăm că în curând va fi eliberat”.
La 13 aprilie 1942, sub titlul „Uciderea vulturului Ilie”, s-a publicat un articol în care se menţiona: „La început s-a coborât din înalt pe peronul gării în faţa restaurantului. Cu timpul s-a obişnuit cu oamenii şi de câte ori sosea un rapid sau accelerat venea în zbor planat şi se oprea în faţa vagonului restaurant să-şi primească porţia de mâncare de la bucătarii deja obişnuiţi cu apariţia lui. Au fost amatori care i-au oferit patronului restaurantului bani ca să-l vândă, cineva l-a dus la Craiova, altădată în altă parte, dar cum a fost eliberat s-a întors la Buzău. Era mereu prezent pe clădirea gării de unde aştepta sosirea trenurilor. La trenurile personale nu se deranja să apară. Condeieri din ţară şi din străinătate au făcut din vulturul Ilie o pasăre internaţională. Era într-adevăr unică. Primul vultur domestic. Dar viaţa acestei păsări a fost curmată de un netrebnic. S-a găsit unul care l-a doborât cu un glonţ de revolver. Vulturul s-a prăbuşit din înalt la picioarele omului vulgar (…) Ar merita pedepsit pentru că a îndrăznit să omoare încrederea şi prietenia”.
Iată şi o poezie care i-a fost dedicată, „În amintirea vulturului Ilie”: „Tu ai fost <vulturul>/Oraşului Buzău,/Te-aş împăia şi pune/Aici, într-un muzeu./Ai părăsit înalte sfere/Să trăieşti printre mulţimi,/Dar ai murit în mânărie/Căzând din înălţimi./Pe cel ce te-a ucis/Din neomenie,/Să-l trăsnească Dumnezeu/Sau Sfântul Ilie”.
