Actualitate

O săptămână de activități intense pentru prevenirea traficului de persoane

Până pe 20 octombrie, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și partenerii săi organizează la Buzău, prin Centrul Regional Ploiești, o serie de activități de informare-prevenire a traficului de persoane. Una dintre unitățile de învățământ buzoiene care va beneficia de informațiile specialiștilor cu privire la acest fenomen este Liceul Teoretic „Radu Vlădescu” din Pătârlagele.

Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane este celebrată anual pe 18 octombrie. Evenimentele dedicate marcării acestei zilei au ca scop creșterea  gradului de conștientizare cu privire la problema gravă a traficului de persoane și consolidarea  angajamentului instituțiilor implicate de a combate acest fenomen.
Această zi este dedicată analizării acțiunilor acestora din trecut și o oportunitate de angajament comun și continuu necesar pentru a proteja victimele, a sprijini supraviețuitorii și a aduce făptașii în fața justiției.

Traficul de persoane este o încălcare gravă a drepturilor omului, care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Victimele traficului pot fi exploatate în diverse scopuri, inclusiv munca forțată, exploatarea sexuală, cerșetorie și traficul de organe, iar eforturile depuse pentru conștientizarea și  educarea populației sunt esențiale în prevenirea traficului de persoane și în sprijinirea victimelor.

Activitățile desfășurate în Săptămâna Prevenirii Traficului de Persoane au  debutat duminică, 13 octombrie, când, în parohiile ortodoxe a fost citit un cuvânt de învățătură elaborat în colaborare cu Patriarhia Română, menit să contribuie la prevenirea traficului de persoane în principalele sale forme de manifestare. Cuvântul de învățătură rostit în fiecare comunitate ortodoxă din țară sau din străinătate este o importantă ocazie de a contribui la eliminarea prejudecăților referitoare la situația și alegerile victimelor traficului de persoane, importanța implicării comunității și informații  despre principalele semne de manifestare ale acestui fenomen.

Începând de luni, 14 octombrie,  prin intermediul centrelor regionale ale ANITP, sunt desfășurate o serie de acțiuni la nivel național, dintre care menționăm: campanii de informare în punctele de trecere a frontierei, unități de învățământ și comunități defavorizate, întâlniri de lucru cu specialiști și parteneri instituționali și organizaționali, dezbateri și evenimente publice pe tema traficului de persoane, distribuirea de materiale informative și mesaje pe rețelele de socializare și colaborări cu instituții și organizații non-guvernamentale pentru a împărtăși bune practici și a dezvolta proiecte comune împotriva traficului de persoane.

Această zi a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la traficul de persoane. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.

Pentru marcarea acestei zile, începând cu luna octombrie 2007, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane organizează, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional.

 

 

Articole similare