Politic

FOTO / Romaşcanu: Vom fi iarăşi pe locul întâi, dar vrem să fim primii la parlamentare şi la nivel naţional!

„Suntem convinşi că prezentând programul social democrat pentru viitorul mandat, fiind la dispoziţia cetăţenilor şi în această campanie, vom reuşi să convingem pe cât mai mulţi buzoieni să voteze PSD. Suntem convinşi că vom fi iarăşi pe locul întâi, de departe, atât la Parlament, cât şi la prezidenţiale. Noi, PSD Buzău, avem din nou această ambiţie de a fi printre primele dacă nu chiar primul dintre judeţele din ţară, la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, şi avem şi motive să credem în acest lucru. În primul rând, candidatul la preşedinţie este buzoianul nostru Marcel Ciolacu, buzoienii îl ştiu foarte bine şi credem cu tărie că el va fi cel ales pentru viitorul mandat de preşedinte. Pe de altă parte, echipa social democrată de la Buzău a fost în permanenţă conectată la viaţa şi nevoile comunităţii buzoiene”, este mesajul senatorului social democrat Lucian Romaşcanu, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat, purtător de cuvânt al PSD, la nivel naţional.

Lista candidaților PSD la alegerile parlametare

Camera Deputaţilor

  1. Marcel Ciolacu;
  2. Petre Emanoil Neagu;
  3. Romeo Daniel Lungu;
  4. Oana Matache;
  5. Florin Ceparu;
  6. Teodor Cojocaru;
  7. Eduard Coman;
  8. Nicoleta Briana Ioniţă;
  9. Dan Popescu.

Senat

  1. Lucian Romaşcanu;
  2. Carmen Orban;
  3. Laurenţiu Ţepeluş;
  4. Claudiu Damian;
  5. Claudia Roşioru.

Discursurile candidaţilor care alcătuiesc echipa social democrată pentru cele două Camere în Parlamentul României au fost, de la un capăt la altul, optimiste, convingerea lor fiind că vor putea obţine cele mai bune dintre rezultatele electorale care au fost obţinute la Buzău, în condiţiile alegerilor libere. De altfel, rezultatele pozitive de la localele din 9 iunie, pot fi considerate un antrenament bun pentru social democraţii de la Buzău, iar cele două curse electorale – parlamentare şi prezidenţiale ar putea fi traversate într-un adevărat tur de forţă.

În plan local, trupa pesedistă se bazează pe două vârfuri de lance: pe de o parte, preşedintele organizaţiei judeţene, senatorul Lucian Romaşcanu, vizibil la nivel naţional dar şi eficient în promovarea politicilor social democrate, ca şi purtător de cuvânt al PSD, la care se adaugă imaginea şi aportul preşedintelui în funcţie al Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, care tocmai îşi încheie mandatul şi o carieră de peste 20 de ani în slujba buzoienilor, cu implicare evidentă în actul administrativ, prin prisma rezultatelor în majoritate pozitive şi apreciate de alegători. La fel de importantă este şi prezenţa în echipa candidaţilor social democraţi buzoieni, pentru cele două Camere în Parlamentul României, a deputatului Romeo Lungu, posesorul unei bogate experienţe în exerciţiile de campanii electorale, de altfel, el fiind beneficiarul unui prim mandat în Camera Deputaţilor tocmai pe o astfel de recomandare. Calitatea echipei social democrate pentru Senat este menţinută şi prin prezenţa, pe o poziţie eligibilă, a fostului deputat Laurenţiu Ţepeluş, aşa cum este şi augmentată cu prezenţa pe lista noilor candidaturi, la Camera Deputaţilor, a actualului viceprimar al municipiului Buzău, Oana Matache, precum şi a administratorului public al municipiului Râmnicu Sărat, Florin Ceparu, ambii pe poziţii perfect eligibile.

Dincolo de propriul potenţial, echipa social democrată de la Buzău beneficiază şi de aportul la imagine al premierului Marcel Ciolacu, care se află în pole position în cursa pentru alegerile prezidenţiale, dar care deschide şi lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor.

Articole similare