Stranierii lui „Pufi” Stoian ajung în Superligă
Face ce face Antonio Stoian și mai dă câte o lovitură de mercato în fotbalul românesc. Impresarul tocmai a „livrat’ pentru Oțelul un jucător care a evoluat în trecut pentru Arsenal Londra. Este vorba despre elvețianul Angha Lötscher (foto stânga), stopper care merge la Galați din postura de jucător liber, urmând a juca sub comanda lui Dorinel Munteanu cel puțin un sezon.

După experiența din nordul Londrei, el a trecut în Germania, acolo unde a cunoscut atât gustul Bundesligii, cât și presiunea din 2. Bundesliga, la cluburi precum 1. FC Nürnberg, 1860 Munich sau Wehen Wiesbaden, ultima sa experiență înainte de Oțelul. A avut însă șansa de a se bucura de fotbal și în țara natală, la FC Sion și St. Gallen, dar și în Țările de Jos, la Fortuna Sittard.
„Martin, considerat copil-minune în perioada junioratului, a fost selecționat la toate reprezentativele juvenile ale Elveției (de 3 ori la naționala Under 15, de 7 ori la Under 16, de 11 ori la Under 17, de 7 ori la Under 18, de 6 ori la Under 19, de 6 ori la Under 20 și de 13 ori la selecționata Under 21, marcând 4 goluri pentru Țara Cantoanelor). Născut la Zürich, Angha, curtat de Chelsea, Manchester United și Bayern Munchen, ajungea la 16 ani în Academia clubului Arsenal Londra pentru care avea să dispute 47 de jocuri oficiale la nivelul formației de rezerve. El a reprezentat și echipa mare în două situații: integralist în Cupa Ligii într-un duel cu Coventry City și variantă de rezervă utilizată pe finalul deplasării de UEFA Champions League de la Pireu, cu Olympiacos, meci pierdut de Tunari cu scorul de 2-1 (Grupa B, 4 decembrie 2012). Printre celebrii săi colegi din acea perioadă de pe Highbury îi enumerăm pe Andrey Arshavin, Olivier Giroud, Theo Walcott, Serge Gnabry, Alex Oxlade-Chamberlain sau Wojciech Szczęsny, manager fiind însuși Arsène Wenger”, scriu despre elvețian cei de la Oțelul.

Nu mai departe de săptămâna trecută, buzoianul facilita transferul unui alt jucător, tot la Oțelul, după ce Samy Bourard bătea palma cu clubul de pe Dunăre. Acesta a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon. Jucătorul în vârstă de 28 de ani, născut în Liège, Belgia, dar și cu naționalitate marocană, are o experiență internațională bogată, evoluând în campionate din Belgia, Țările de Jos, Ungaria și Israel.
Format la academia celui mai important club belgian, RSC Anderlecht Bruxelles, Samy Bourard a fost o prezență constantă a clubului în UEFA Youth League timp de trei sezoane, reușind să evolueze în competiția europeană dedicată juniorilor de 23 de ori, marcând și șase goluri. A făcut apoi pasul către seniori și a evoluat pentru echipe precum Sint-Truiden (Belgia), FC Eindhoven și ADO Den Haag (Țările de Jos), precum și pentru Fehérvár (Ungaria). Ultimul său club înainte de a îmbrăca tricoul Oțelului a fost Hapoel Hadera din Israel.
Samy Bourard are o experiență acumulată în fotbalul european, evoluând în câteva campionate importante. În Keuken Kampioen Divisie (Țările de Jos, Liga 2), a evoluat în 94 de meciuri și a marcat 21 de goluri. În Ligat ha’Al (Israel, Liga 1), a jucat 58 de meciuri și a înscris 10 goluri, contribuind substanțial la performanțele echipei sale. De asemenea, în Eredivisie (Țările de Jos, Liga 1) a acumulat 17 meciuri și a marcat trei goluri, iar în Jupiler Pro League (Belgia, Liga 1), a avut 5 apariții.
Unul dintre cele mai cunoscute importuri reușite de Antonio Stoian este cel al slovenului Miha Mevlija, jucător care sosea în 2016 la Dinamo București de la anonima Bnei Sakhnin. Fundașul central ajungea apoi la Rostov, de unde se transfera la Zenit, echipă sub culorile căreia juca inclusiv în Champions League.



