Cununie civilă la Cascada Cașoca
Duminică, 6 octombrie, a avut loc prima cununie civilă organizată într-unul dintre cele mai vizitate puncte turistice din zona de munte a Buzăului. A fost organizată prima căsătorie în faţa Cascadei Caşoca. Evenimentul a a fost anunțat pe rețelele de socializare de primarul comunei Siriu, Dragoș Voicu, care a oficiat prima cununie civilă în cadrul natural mirific din Munții Buzăului.
Cascada Cașoca, denumită după numele apei și al localității pe al cărei teritoriu administrativ se găsește, este cunoscută și sub denumirea de Pruncea. Se formează pe cursul râului Cașoca, în masivul Podu Calului, și reprezintă un punct de atracție turistică din Ținutul Buzăului.
„Le urăm mirilor să aibă o viaţă de poveste, aşa cum a fost evenimentul… care deschide, în mod sigur, calea ce va fi urmată de alte cupluri care vor vrea să spună <DA> în cel mai frumos loc din natura binecuvântată a Siriului! Eu, ca primar, sincer mă bucur că biroul de stare civilă Siriu poate fi în zona obiectivului turistic cu cea mai mare atractivitate în ultimii patru ani, din comuna Siriu! Sperăm că şi noua lege va permite acest lucru. Din martie şi până iarna, aici, la legendara Cascadă Caşoca poposesc câteva mii de turişti, iar asfaltarea drumului de acces, în mod evident, va creşte numărul călătorilor în 2025. Să ducem vestea acestui început de octombrie 2024 către tineri şi familiile lor! Cascada Caşoca (Pruncea) – un <DA> pe viaţă!”, a transmis primarul comunei Siriu, Dragoş Voicu.


