Economic

Garajul, neîncăpător? Află ce acareturi din gospodărie își găsesc locul într-un cort de depozitare!

Cei mai mulți dintre noi încă suntem urmăriți de metehnele trecutului – acelea de a cumpăra sau aduna obiecte, doar-doar ne vor fi de folos cândva! Încet, dar sigur, nu mai avem control asupra spațiului din locuințele noastre, ceea ce ne frustrează, dar nici gând să aruncăm ce am ”agonisit” atâta timp!

Imaginează-ți că într-o zi vrei să iei bicicleta pentru o plimbare în parc, dar trebuie să muți mai întâi unelte, cutii de depozitare sau scaune pliabile care îți blochează accesul în garaj. Sau că, după o zi lungă, descoperi că nu mai ai loc să-ți parchezi mașina din cauza mobilierului de grădină pe care nu ai avut unde să-l pui la adăpost.

Obiectele de exterior trebuie protejate de ploaie, zăpadă și vânt; în timpul iernii, anvelopele de vară și mobilierul de grădină trebuie stocate, în timp ce vara, echipamentele de iarnă devin balast inutil.

Garajul, soluția la îndemână pentru depozitare devine tot mai copleșit de acest volum de obiecte, ceea ce transformă parcarea mașinii în garaj într-o activitate imposibilă. Dacă extinderea garajului sau construirea unei magazii permanente nu este un proiect fezabil,  cei mai mulți proprietari aleg soluția de compromis: corturile de depozitare.

Spre deosebire de construcțiile permanente, corturile de depozitare sunt soluții temporare care adaptează ușor la nevoile și spațiul fiecărui proprietar, fiind capabile să adăpostească unelte de grădinărit, accesorii auto, piese de mobilier și o mulțime de alte acareturi, pentru a-ți recâștiga spațiul pe care îl folosești de zi cu zi.

Cortul de depozitare – ce este și de ai nevoie de unul?

Un cort de depozitare este, în esență, o structură temporară sau semipermanentă, fabricată din materiale rezistente la intemperii, concepută special pentru a adăposti diverse obiecte de capriciile vremii.

 

Principala atracție a unui cort de depozitare este flexibilitatea – pot fi montate rapid, fără autorizații sau construcții elaborate, și pot fi amplasate pe aproape orice suprafață. De asemenea, sunt portabile, ceea ce înseamnă că dacă te muți sau ai nevoie de reconfigurarea spațiului din curte, cortul poate fi ușor demontat și relocat.

Un alt avantaj al acestor corturi este costul redus în comparație cu alte soluții de stocare. Construirea unei magazii din lemn sau beton este costisitoare și implică timp, în timp ce un cort de depozitare poate fi achiziționat și instalat în doar câteva ore.

Capacitatea impresionantă de stocare: cât de multe acareturi încap?

Când vine vorba de spațiu suplimentar de depozitare poate te întrebi cât de mult rezistă aceste corturi și cât de multe obiecte pot adăposti. Un cort de depozitare mediu, de exemplu, poate adăposti cu ușurință unelte de grădină, biciclete, anvelope de iarnă și mobilierul de grădină, dar va rămâne suficient spațiu și pentru echipamentele sportive sau o barcă gonflabilă de dimensiuni reduse.

Dacă vrei să adăpostești motociclete, ATV-uri sau mașini de tuns iarba există corturi de dimensiuni mai mari care îți vor satisface aceste nevoi. Un cort de depozitare de dimensiuni mari poate găzdui chiar și o mașină sau un SUV de dimensiuni medii, lăsându-ți loc și pentru alte obiecte.

Mai mult, unele modele de corturi vin cu rafturi suplimentare sau spații de stocare integrate, ceea ce înseamnă că îți poți organiza obiectele, sculele și uneltele eficient și să le ai mereu la îndemână.

Bunurile îți sunt protejate împotriva capriciilor vremii

Fiind fabricate din materiale impermeabile, aceste corturi pot rezista la ploaie torențială, zăpadă sau vânt puternic. Astfel, obiectele tale sunt protejate chiar și în sezonul rece sau în perioadele de vreme capricioasă.

Dacă ești în căutarea unei soluții de depozitare a uneltelor electrice, a electronicelor sau a altor obiecte de valoare, multe dintre corturi de depozitare au și un sistem de ventilație integrat, care previne formarea condensului și umidității.

Flexibilitate și ușurință în utilizare

Corturile de depozitare mai au două avantaje importante – flexibilitatea și ușurința în utilizare. Acestea sunt extrem de ușor de montat și demontat, fără a fi necesare unelte speciale sau echipă specializată. Iar dacă la un moment dat ai nevoie de mai mult spațiu, cortul de depozitare poate fi folosit și pentru petreceri, activități în aer liber sau camping.

 

 

Articole similare