Pompieri buzoieni, mobilizați în forțele suplimentare din sudul țării

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că a fost emis ordinul de mobilizare a 330 de pompieri suplimentari și a echipamentelor necesare către județele Dolj, Giurgiu, Mehedinți, Olt și Teleorman, în așteptarea unor inundații cauzate de ploile abundente prognozate în regiune. Numărul pompierilor va fi ajustat în funcție de evoluția situației meteo și de avertizările emise de autoritățile meteorologice.
Arafat a precizat că, încă de la începutul săptămânii, a transmis instrucțiuni clare prefecților și comitetelor pentru situații de urgență. Acestea includ identificarea persoanelor vulnerabile, precum cele cu dizabilități sau imobilizate, și pregătirea pentru o eventuală evacuare a acestora. Alte măsuri includ informarea populației cu privire la riscurile iminente prin mesaje RO ALERT și instalarea de diguri temporare pentru protejarea zonelor afectate.
„Aceste măsuri au fost recomandate în cazul în care apăreau probleme pe cursul Dunării. În acest moment suntem în aşteptare dacă se modifică ceva, dar probabil că nu se va modifica şi avem o cantitate gestionabilă pe cursul Dunării. Însă, în paralel, avem problema ploilor şi mâine o să aflăm mai exact care este situaţia – ce coduri vor intra, care sunt zonele probabile care vor fi afectate sâmbătă seara, duminică, până luni. Măsurile pe care le-am recomandat sunt măsuri care rămân valabile în cazul ploilor şi în cazul în care ne aşteptăm la apariţia unor inundaţii surpriză sau în unele zone care deja se ştie că sunt zone inundabile şi, dacă de la colegii noştri de la Meteorologie, de la Apele Române ni se spune că există un risc major într-o anumită zonă, să putem să luăm măsurile necesare în zona respectivă”, a explicat Arafat într-o conferință de presă.
De asemenea, Arafat a menționat că forțele de intervenție suplimentare provin din județe Alba, Arad, Bacău, Bihor, Buzău, Cluj, Covasna, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti și vor fi direcționate către zonele cu risc major. În paralel, la Galați sunt deja mobilizați 1.000 de pompieri și 200 de militari, alături de jandarmi și polițiști, pentru a gestiona situația provocată de inundațiile recente.


