Deși nu s-a tipărit încă, am predat fostului primar al orașului Mizil monografia localității, la care am trudit destul de mult, și care este o ilustrare a vieții acestui târg ce odinioară se afla în componența județului Buzău. Un capitol al acesteia se referă la personalitățile născute la Mizil sau care au avut legături cu acesta.
Matei (Eminovici) Eminescu (20 noiembrie 1856, Ipoteşti-12 decembrie 1929, Bistriţa-Năsăud), fratele poetului na-ţional, s-a în-scris în anul 1872 la Şcoala de ofiţeri din Iaşi, pe care o absolvă în 1876, cu gra-dul de sublocotenent. Mobilizat în Campania 1877-1878, a luat parte cu regimentul său la operaţiunile militare de pe ma-lul românesc al Dunării şi apoi la bătăliile de la Plevna şi Smârdan. Pentru fapte de arme a fost decorat cu me-daliile: Apărătorilor Independenţei, Medalia Comemorativă Rusă, Virtutea Militară, Crucea Trecerii Dunării, Crucea rusă de aur, Sf. Stanislas cu spade şi ordinul Steaua României, clasa a V-a, cu spade. În 1886 a fost ridicat la gradul de căpitan, grad cu care a comandat o companie din Regimentul 32 Mircea de la Mizil.
Din cauza unor neînţelegeri cu superiorii, îşi dă demisia din armată la 29 octombrie 1892, fiind numit subprefect la Afumaţi-Ilfov. Este demis de liberali la 14 aprilie 1894. Mai lucrează o vreme în administraţie, la Bacău şi apoi la Turnu Severin, unde se va retrage, trăind dintr-o pensie modestă. Mariajul său cu Ana Condeescu, cu care se recăsătorise (prima soţie a fost profesoara de istorie Matilda Ilian din Brăila, mariaj încheiat în 1880), nu a durat decât până în septembrie 1892, când aceasta intentează divorţ, cauză soluţionată de Tribunalul Buzău abia în anul 1898, în favoarea Anei. S-a recăsătorit apoi cu Silvia Maieru.
*
Gheorghe Eminescu (1 iunie 1895, Mizil 6 iunie 1988, Bucureşti) a îmbrăţişat cariera militară (grad de colonel), fiind, în acelaşi timp, autorul unor lucrări de memorialistică, printre care o monografie despre Napoleon. Prieten din copilărie al Agathei Grigorescu-Bacovia, el îşi amintea: „Vă spuneam că mama mea era născută Condeescu, ea era sora faimosului primar al Mizilului, Leonida Condeescu, intim prieten al lui Caragiale şi pe care marele dramaturg l-a imortalizat în schiţa <O zi solemnă>. Până la decesul prietenei mele din copilărie, scriitoarea Agatha Grigorescu Bacovia, mai eram doi care ştiam cât de strânsă era prietenia dintre Iancu şi Leinida, aşa cum îşi spuneau”. Din căsătoria cu Elena Labunţeva s-a născut viitorul jurist Yolanda Emi-nescu, a cărei fiică, Roxana, trăieşte în Franţa.
Iată cum descrie Gheorghe Eminescu sosirea în Mizil a tatălui său, Matei: „În noiembrie 1889, în gara micului orăşel Mizil, oraş care făcea parte din judeţul Buzău, cobora din tren un tânăr căpitan, purtând uniforma regimentelor de linie şi pe piept baretele a şase decoraţii, semne ale bravurii dovedite pe câmpurile de luptă de la Smârdan şi Plevna. Era căpitanul Matei Eminescu, cel mai mic frate al poetului, care, după divorţul de prima lui soţie, fusese mutat în Regimentul 32 de Dorobanţi ce făcea garnizoană în Mizil. Mizilul anului 1890 era un orăşel cu vreo 7.000 locuitori şi avea o mahala de re-numiţi ţigani lăutari. Burghezia oraşului îşi măcina existenţa în fumul cafenelei, făcând petreceri cu lăutari în podgoriile din Dealul Mare, ori jucând cărţi în familie sau la club. Acest stil de viaţă nu se potrivea cu preocupările lui Matei Eminescu. Ca atare, plictiseala a intrat în drepturile ei. Pentru a-i pune capăt, s-a oprit la soluţia unei noi căsătorii, în definitiv din două rele omul alege pe cel mai mic, şi-o
plictiseală în doi e preferabilă uneia de unul singur. Dintre domnişoarele candidate la măritiş, care îndeplineau şi condiţiile de dotă şi moralitate cerute de regulamentele militare, Matei a ales-o pe domnişoara Ana Condeescu. Din această căsătorie au rezultat patru copii: Lelia, Ecaterina, Anibal şi cel care vă vorbeşte, care nu a dat până acum banul moşneagului Charon. Şi pe care popa Mandache de la Biserica Catedrală l-a botezat Gheorghe, în amintirea bunicului meu, căminarul Gheorghe Eminovici. M-am născut după cum vedeţi cu privilegiul de a fi nepotul lui Mihai Eminescu. Pentru respectul adevărului trebuie să spun că la întâlnirile care aveau loc la Vadul Săpat, Matei Eminescu nu participa niciodată, raporturile dintre el şi Caragiale erau foarte încordate şi nici cele dintre el şi cumnatul lui nu erau prea cordiale”.
La 12 ianuarie 1984, Gheorghe Eminescu, la acea dată în vârstă de 88 ani, a fost prezent la Slobozia, ca invitat de onoare la manifestările prilejuite de cinstirea lui Mihai Eminescu. Cel care a relatat despre acest moment a fost impresionat că „a vorbit liber, curgător şi coerent, a povestit molcom şi a fost cuceritor. Parfumul vorbelor sale a făcut ca toţi cei prezenţi acolo să uite clipa şi să se abandoneze tuturor timpurilor”. Pe când era la Mizil, Matei Eminescu a donat o parte dintre cărţile rămase din biblioteca poetului, Universităţii Carol I din Bucureşti.
