Serbare câmpenească şi recorduri „la ceaun”!

În ultimii 16 ani, la Săpoca s-a împământenit obiceiul organizării unei serbări câmpeneşti, sub titulatura „Parada gospodarilor”, sfârşitul lunii septembrie fiind considerat cea mai bună perioadă pentru etalarea bogăţiilor pământului, obţinute din grădinile cu legume şi zarzavaturi, dar şi a talentului gospodinelor şi gospodarilor din Săpoca, atunci când vine vorba despre pregătirea anumitor feluri de mâncare la ceaun. Anul acesta, Parada Gospodarilor a fost organizată duminică, 22 septembrie, ca de fiecare dată locaţia fiind stadionul de fotbal din centrul satului de reşedinţă, evenimentele fiind alese şi programate şi pentru a sărbători „Ziua Satului Românesc”.
Parada Gospodarilor de la Săpoca a debutat cu un eveniment unic, la acea dată, în România, autorităţile locale, gospodarii şi ANTREC Buzău – ca şi coorganizator, pregătind cea mai mare salată de legume, preparată din 500 de kilograme de ingrediente, aduse cu carele direct din grădinile cu legume. Începând de atunci, la fiecare ediţie organizatorii şi-au menţinut apetitul pentru recorduri în materie de preparare a diferitelor mâncăruri pe bază de legume, alături de carne de porc, oaie sau pasăre. La cea de-a doua ediţie, spre exemplu, cinci echipe formate din câte patru gospodine au pregătit, în tot atâtea ceaune, o mâncare de varză cu carne de oaie cât pentru 1.000 de porţii! Pentru ca reţeta să fie completă, în alte patru ceaune, alţi patru gospodari au pregătit mămăliguţa românească. În timp, la fiecare ediţie au fost probate mai multe reţete pe bază de legume, asezonate cu diferite tipuri de carne.
Pentru acest an, gospodinele şi gospodarii din Săpoca au pregătit un meniu alcătuit din tocăniţă de ceapă cu carne de porc, gulaş şi sarmale. Pe lângă atelierele de bucătărie, evenimentul a fost completat cu activităţi în care au fost implicaţi copiii şi elevii de la şcolile din Săpoca şi Măteşti, care au organizat expoziţii cu „jucării” confecţionate din legume. De asemenea, ei au fost şi protagonişti în momente cultural–artistice, alături de susţinători profesionişti ai obiceiurilor şi dansurilor populare.



