Monden

Multe surprize pentru Irina Fodor de ziua ei

Buzoianca a împlinit 36 de ani și a declarat că se simte din ce în ce mai specială

Surprize multe au curs pentru prezentatoarea Irina Fodor de ziua ei de naștere! Ea s-a bucurat de toate și s-a simțit emoționată, specială și, mai ales, recunoscătoare. Cu ocazia zilei sale de naștere, buzoianca a avut parte și de o surpriză pe cinste pe care a împărtășit-o cu fanii ei. În ziua în care Irina a împlinit 36 de ani i-au fost alături cei dragi, dar și o persoană importantă, nimeni alta decât Nadia Comăneci. Irina Fodor s-a pozat alături de fosta mare gimnastă și a transmis un mesaj special despre întâlnirea lor. „Așa surpriză minunată? Nu există ce emoție am simțit! Recunoscătoare până la cer!!!”, a scris Irina Fodor pe Instagram.

De asemenea, soțul său, Răzvan Fodor i-a făcut Irinei o superbă declarație de dragoste cu prilejul aniversării sale. „Din 36 de ani împliniți azi, de 16 ani o iubesc fără întrerupere. La mulți ani, franțuzoaica mea!”, a transmis Răzvan Fodor. Într-un interviu acordat recent, Irina Fodor a oferit câteva detalii inedite despre începutul relației cu Răzvan. „Eu eram aia geloasă, când eram și eu mai mică și mai aprigă. Între timp, m-am prins că, pur și simplu, toată lumea îl iubește și nu e niciun pericol. Ca să nu mai spun că el a fost tot timpul înțeleptul pe zona asta: a fost mereu foarte deschis și nici nu mi-a dat vreodată motive de gelozie. Ca să trag o concluzie, ne știm toate parolele, dar din rațiuni ce țin de siguranță și organizare, fără legătură cu gelozia”, a povestit prezentatoarea pentru Viva.ro.

În ceea ce privește secretul relației ei de durată cu Răzvan Fodor, Irina mărturisește că, în cazul lor, iubirea este cel mai important aspect. „Dacă aș avea o soluție sigură pentru o căsnicie fericită, aș împărtăși-o cu drag și fără costuri ascunse. Nu cred că deține cineva adevărul absolut când vine vorba despre relații, e vorba despre compatibilitate, chimie, toleranță, dorința de a avea alături un partener în tot și în toate, valorile despre familie, comunicare, simțul umorului… sunt multe la mijloc. Nu vreau să sune arogant, dar pur și simplu ne iubim, cred că de asta merge totul bine în căsnicia noastră”, a mai spus Irina pentru aceeași sursă citată.

Articole similare