Sport

Metalul, la prima victorie de pe teren propriu în Liga a II-a

Dacă nu a reușit să câștige cu Steaua sau cu FC Bihor, Metalul a rupt, în sfârșit, șirul ghinioanelor, în partida de sâmbătă, cu CSM Slatina. Buzoienii puteau deschide primii scorul, în minutul 3, prin Moldovan, însă șutul acestuia a fost respins de Toroc. La rându-le, oaspeții au trecut pe lângă golul de 0-1 prin Doman, la o reluare cu călcâiul a „apașului”, respinsă din apropierea liniei porții. Finalul reprizei întâi a consemnat un scor alb, în ciuda unui joc deschis.

În mitanul secund, scăpați de Doman, înlocuit încă dinainte de pauză din cauza unor probleme medicale, cei de la Metalul au forțat și au deschis scorul cu un sfert de oră înainte de final, prin Adi Moldovan, vârful buzoienilor fructificând un corner excelent executat de Tudorică. Până la final nu s-a mai înscris, deși ocaziile n-au lipsit, astfel că Metalul își adjudecă trei puncte mari și urcă până pe un loc 14, mult în afara zonei roșii a retrogradării. Victoria a venit cum nu se poate mai bine, fiind un cadou perfect pentru Vali Stan, antrenor care a bifat sâmbătă a 45-a aniversare.

  • Metalul Buzău: Iul. Dinu – Rz. Radu, Al. Olaru, M. Manea, D. Mihai – Dr. Lazăr, Borțoneanu, Val. Robu – Mat. Constantinescu, Tudorică (cpt.), Ad. Moldovan
  • Rezerve: G. Micle – Juncănaru, Petra, I. Croitoru, Perju, Opaiț, Jozic, A. Manea, Ed. Rusu

Etapa viitoare, pe 21 septembrie, Metalul se va deplasa la Chiajna, pentru meciul cu Concordia.

Articole similare