Monden

Ce spune Mihai Mitoșeru despre colega de emisiune Grațiela Duban

„Când filmăm e mai nasol. Atunci se transformă!”

Mihai Mitoșeru și buzoianca Grațiela Duban fac din nou echipă împreună la proiectul TV „Se strigă darul!”, emisiune difuzată la Kanal D, în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 21.00. Prezentatorul TV a vorbit recent despre cum este colega lui la filmări și cât de bine se potrivesc cei doi în această competiție. „Noi, așa, în general, suntem prieteni, când filmăm e mai nasol. Atunci se strică treaba, suntem Dinamo cu Steaua. E o fată bună buzoianca, până începe filmarea, după aceea se transformă”, a precizat Mihai Mitoșeru pentru publicația centrală wowbiz.ro.

La rândul ei, Grațiela a spus că fanii acestui „concurs” sunt mereu martorii unei diversități de nunți, organizate în cele mai diferite zone ale țării, de aceea vibe-ul este mereu senzațional, unic, iar ea se adaptează și vrea mereu să câștige. „Tradițiile sunt pe primul loc indiferent unde ne aflăm cu filmările, dar există mereu și abordări moderne ale momentelor-cheie din timpul nunții. Mă simt mereu bine și sunt foarte fericită să fiu alături de miri, de aceea lupt pentru ei, pentru zestrea lor. Și ei mă învață să merg cu tractorul, cu ATV-ul, ocazii unice, trăite la intensitate, merită competiția!”, a subliniat Grațiela.

Articole similare