Actualitate

Buzăul, pe harta infecțiilor cu virusul West Nile

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a raportat un număr de 47 de cazuri de infecție cu virusul West Nile înregistrate în România până la data de 5 septembrie. Dintre acestea, șapte cazuri sunt considerate probabile, iar patru dintre persoanele infectate au decedat, conform raportului publicat de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

De la începutul perioadei de supraveghere, care a început pe 3 iunie, și până la 5 septembrie, au fost înregistrate 40 de cazuri confirmate de infecție cu virusul West Nile și 7 cazuri probabile. Cazurile au fost raportate în diverse grupe de vârstă:  20-29 de ani – 1 caz, 40-49 de ani – 8 cazuri, 50-59 de ani – 6 cazuri, 60-69 de ani – 11 cazuri, 70-79 de ani – 14 cazuri, 80 de ani și peste – 7 cazuri. Dintre cei afectați, 28 sunt bărbați și 19 sunt femei.

Cazurile de infecție cu virusul West Nile au fost semnalate în următoarele zone ale țării: Municipiul București – 8 cazuri, Suceava – 6 cazuri, Brăila – 5 cazuri, Cluj și Mureș – 3 cazuri, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Giurgiu,  Ilfov, Iași, Satu Mare și Teleorman – câte 2 cazuri, Bacău, Bihor, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Prahova și Sibiu – câte 1 caz. Un caz de infecție a fost raportat de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dâmbovița, având expunerea în Italia (Milano), iar un alt caz a fost atribuit județului Botoșani, având expunere dublă, atât în Botoșani, cât și în Constanța.

Din păcate, au fost înregistrate patru decese cauzate de infecția cu virusul West Nile. Trei dintre decese au fost raportate în județul Suceava, iar unul în municipiul București.

Specialiștii reiterează importanța protecției împotriva țânțarilor, având în vedere riscul de transmitere a virusului West Nile. Populația este sfătuită să urmeze următoarele măsuri preventive: evitarea expunerii la țânțari, prin purtarea hainelor cu mâneci lungi și pantaloni lungi; utilizarea substanțelor repelente pentru a ține țânțarii la distanță; asigurarea protecției locuinței prin montarea plaselor la ferestre; eliminarea bălților de apă din jurul gospodăriei și îndepărtarea recipientelor cu apă stătută; îndepărtarea gunoiului menajer care ar putea atrage țânțarii.

Ce este Virusul West Nile

Virusul West Nile, unul dintre cele mai periculoase virusuri din lume este transmis prin înțepătura de țânțar tigru asiatic şi poate determina boli grave, precum meningita sau encefalita West Nile şi poate pune viaţa în pericol. În majoritatea cazurilor, persoanele infectate nu prezintă simptome severe, ci doar dureri de cap ușoare sau febră.

Cele mai multe dintre infectări au loc în sezonul cald, atunci când țânțarii sunt mai activi. West Nile face parte din familia Flaviviridae și se regăsește atât în zonele cu o climă tropicală, cât și în cele temperate. Perioada de incubație ajunge până la două săptămâni, dar sunt situaţii când primele semne apar și la două-șase zile de la infectare. În cazul persoanelor cu un sistem imunitar scăzut, simptomatologia poate debuta tardiv, la 21 de zile. Foarte important de reținut este că virusul nu se transmite de la o persoană la alta prin atingere, tuse, strănut sau mângâierea animalelor vii ori manevrarea celor moarte şi nici prin consumul de carne infectată, dacă sunt respectate instrucțiunile de preparare.

Cel mai mare factor de risc al infectării cu West Nile este expunerea la mușcătura de țânțar care poate fi purtător al virusului. În principal, persoanele infectate cu virusul West Nile nu prezintă niciun fel de simptom. În 20 la sută dintre cazuri, totuşi, pot apărea semne ușoare de infecție, precum febră, dureri de cap, vărsături, diaree, oboseală, dureri în corp și erupții cutanate. În situații foarte rare, aproximativ în unu la sută dintre cazuri, pacienții se confruntă cu o infecție gravă a sistemului nervos, iar simptomele sunt: febră mare, dureri de cap puternice, dezorientare sau stări de confuzie, gât înțepenit, amorțeală, tremor sau mișcări involuntare ale mușchilor, paralizie parțială sau slăbiciune musculară, pierderea vederii, convulsii și comă. Dacă în formele ușoare de boală simptomele pot dura câteva zile iar pacienții se recuperează complet, la infecțiile mai grave semnele pot persista mai multe luni și au nevoie de asistență medicală specializată.

Articole similare