Top 3 aspecte deosebit de importante pentru o firmă la început de drum

Deschiderea unei firme este un motiv de bucurie și o expresie a ambiției și dorinței de a construi un viitor mai bun. Succesul unei firme se bazează pe o serie complexă de alegeri, decizii și, nu în ultimul rând, provocări. Dacă ai deschis o firmă și ești deja implicat în activitatea acesteia, există anumite aspecte esențiale la care ar trebui să acorzi atenție pentru a dezvolta o companie recunoscută pe scară largă.
Ce trebuie să ai în vedere pentru a-ți dezvolta eficient afacerea?
- O bună prezență în mediul online
Majoritatea companiilor au migrat către mediul online, deoarece promovarea virtuală se dovedește mult mai eficientă decât cea fizică. Prin urmare, va fi necesar să ai un site web, să îți construiești un brand și o prezență online solidă. Acest lucru implică costuri pentru mentenanța site-ului, găzduirea acestuia, alegerea unui domeniu adecvat și obținerea unui certificat SSL. La început, este posibil ca aceste costuri să depășească veniturile generate de firma ta. Totuși, poți considera cu încredere un împrumut pe firme noi de la portofin.ro, care să acopere cheltuielile legate de promovarea online și alte nevoi. Începuturile pot fi dificile, mai ales înainte de a începe să încasezi venituri din serviciile sau produsele oferite. Este important să ai o plasă de siguranță pentru a susține nevoile financiare ale firmei tale.
- Conlucrarea cu un contabil bun
Contabilitatea unei firme este probabil unul dintre cele mai importante aspecte care influențează activitatea acesteia, așadar acordă atenție alegerii unei firme de contabilitate. Contabilul va avea în vedere depunerea declarațiilor contabile, realizarea balanțelor și a bilanțurilor, iar ocazional se va putea ocupa și de aspecte care țin de domeniul resurselor umane.
Este esențial să știi că, fără un contabil, vei avea dificultăți în gestionarea activităților contabile ale firmei, mai ales dacă nu ai cunoștințe în domeniul financiar. Delegarea acestor responsabilități și externalizarea serviciilor contabile te vor ajuta să te concentrezi mai puțin pe aspectele financiare și să îți dedici atenția activității principale a firmei.
- Atenție la impozite, taxe și salarii
O firmă nu înseamnă doar o activitate căreia te dedici trup și suflet, ci și una pentru care va trebui să plătești, conform sistemului de impozitare stabilit de către stat. Impozitarea profitului, plata salariilor și celelalte taxe pe care o firmă trebuie să le plătească statului nu ar trebui ignorate, deoarece acestea se pot transforma în penalități, care vor periclita activitatea și prestanța firmei.
Stabilește un program în care să incluzi plățile conform datelor limită și calculează o sumă estimativă pentru a evalua poziția ta în raport cu încasările. De asemenea, fii atent la facilitățile oferite de stat, cum ar fi deducerile sau bonificațiile pentru antreprenorii care își achită taxele și impozitele la timp, care te pot ajuta să gestionezi mai ușor aceste obligații financiare.
A fi antreprenor poate părea un vis idilic, însă această activitate este grevată de grija față de firmă și de angajați. Construiește-ți o echipă cu care să lucrezi eficient, externalizează serviciile businessului și nu uita să tratezi cu respect fiecare aspect al activității ei pentru ca firma ta să se poată dezvolta într-un mod armonios de-a lungul timpului.



