Sport

Începe Liga Florilor

Gloria joacă vineri, cu Târgu Jiu

Gloria debutează vineri într-o ediție a Ligii Florilor care se anunță a fi mai puternică decât niciodată. Campionatul intern a devenit cel mai valoros din lume, dacă e să contabilizăm cotele jucătoarelor transferate în intersezon. Buzoiencele joacă în prima etapă acasă, de la ora 18.00, cu CSM Târgu Jiu, într-un meci care, după calculele hârtiei, ar trebui tranșat în favoarea lor fără mari bătăi de cap.

Oaspetele vin însă la Buzău cu o echipă bine întărită peste vară, cu câteva transferuri interesante, printre care Ljubica Nenezic, Fanta Keita și Marija Petrovic, trei foste echipiere ale Gloriei. La capitolul „ex”, o menționăm și pe Alexandra Gavrilă, plecată de la Buzău acum câteva sezoane. CSM  a tranferat-o în această vară și pe franțuzoaica Amandine Balzinc, de la Dacia Mioveni. Tot de la Mioveni, club care a capotat financiar, a venit și Levcenko. Totuși, rezultatele din amicale au fost contradictorii, cu înfrângeri împotriva celor de  la Slatina și Corona.

Spectatorii care vor veni la Sala Sporturilor vor avea ocazia să vadă la lucru în campionat, acolo unde contează cu adevărat, o echipă care a dezamăgit stagiunea trecută, dar care promite un sezon decent. O victorie ar fi cât se poate de importantă, în contextul în care etapa viitoare fetele vor disputa un meci aproape imposibil, la Bistrița, echipă care ne tot bate în ultimele două sezoane. Sezonul trecut, Gloria s-a impus în ambele manșe, 26-22 pe teren propriu și 28-25 în deplasare.

Pentru partida de vineri, clubul pune în vânzare bilete la prețul de 20 de lei. Rămân în vigoare facilitățile acordate copiilor cu vârsta de până în 16 ani, sportivilor legitimați la orice club sportiv local, persoanelor cu dizabilități și seniorilor de peste 70 de ani care vor beneficia de acces gratuit, în baza unui act de identitate. Biletele gratuite vor putea fi ridicate cu două ore înainte de începerea partidei, de la un reprezentant al clubului SCM Gloria Buzău, prezent la Sala Sporturilor. 

Articole similare