Adversar dificil pentru Metalul în play-off-ul Cupei
Buzoienii joacă cu adversara de azi a Gloriei

Metalul Buzău a primit din urnă un adversar puternic la tragerea la sorți efectuată de FRF pentru stabilirea meciurilor din play-off-ul Cupei României, ediția 2024-2025. Buzoienii vor fi gazde pentru Universitatea Cluj, una dintre echipele puternice din noua ediție a SuperLigii, ținând cont că după primele șase etape ocupă locul II în clasament.
Antrenorul Valentin Stan speră, totuși, ca elevii săi să producă o surpriză în fața clujenilor, altfel își vor lua adio de la competiție chiar înainte de faza grupelor, cea care asigură alte trei jocuri în Cupă, dar și bani mulți în cont, în cazul în care se și obțin puncte: „Este clar că va fi greu. Universitatea Cluj a început foarte bine sezonul. E în fruntea clasamentului în Superligă. A investit foarte mult în tranferuri şi sunt convins că are ca obiectiv câştigarea Cupei României în acest sezon. Să nu uitam că U Cluj a ajuns până în semifinale în sezonul precent. Dar Cupa a fost întotdeauna o competiţie a surprizelor. Poate reuşim să producem surpriza şi să ajungem în grupe. Este şi un program dificil pentru toată lumea. Se joacă la trei-patru zile. Chiar dacă toate echipele au loturi numeroase, atunci când vrei să scoţi cel mai bun rezultat într-un meci, trimiţi în teren cel mai bun 11. Cine va fi mai bine pregătit, din toate punctele de vedere, fizic, moral, conectat şi concentrat la partidă, acela va obţine calificarea.”
Destul de probabil, delegația Universității nici nu va mai pleca către Cluj după meciul cu Gloria, întrucât partida este programată miercuri, pe 29 august. Cum meciul e de la 17.30, Metalul poate juca pe terenul propriu, beneficiind de avantajul sinteticului. La fel de probabil, Ioan Ovidiu Sabău va folosi o garnitură secundă în care se vor regăsi fotbaliștii care au evoluat minute mai puține în campionat.
Până la meciul cu „U”, Metalul a trecut de vecina Olimpia Râmnicu-Sărat. Metalul a jucat o optime de finală a Cupei României, în 2019, atunci când trecea de Gloria și Csiksereda, dar era eliminată de Poli Iași.
Există și posibilitatea să apară modificări, în cazul în care meciul va fi televizat. Programul partidelor transmise la TV va fi stabilit şi comunicat de către FRF.



