Povestea fără sfârșit a apei pentru legumicultorii din zona Mărăcineni-Săpoca

Legumicultorii din Bazinul Legumicol Mărăcineni au avut parte de două experienţe dure în confruntările reale şi directe cu temperaturile caniculare înregistrate pe durată îndelungată şi chiar cu Statul, ei în calitate de beneficiari legitimi ai apei pentru irigaţii, de cealaltă parte instituţia reprezentantă, Apele Române Buzău-Ialomiţa, care a generat numai în acest sezon agricol cel puţin două crize ale apei ce ar fi trebuit asigurată prin lege!
La începutul acestei săptămâni, luni 19 august a.c., legumicultorii şi-au putut reporni motopompele, după mai mult de două săptămâni în care canalul a fost uscat, iar culturile evoluau spre aceeaşi stare, de uscare. Pentru a doua oară în acest sezon agricol, senatorul social–democrat Lucian Romaşcanu, președintele ales al Consiliului Județean, a negociat cu succes reluarea furnizării apei pentru irigaţii pe canalul ce străbate grădinile de legume din Bazinul Mărăcineni–Săpoca, astfel că s-ar mai putea vorbi despre şanse ca o parte (mică) din culturile de varză de toamnă să ajungă, totuşi, pe piaţă. Însă, calitatea Verzei de Buzău în acest sezon agricol nu va putea egala renumele soiului, cel puţin în ce priveşte evoluţia culturilor de la Mărăcineni.
Au fost în pericol şi culturile de ceapă de apă!
La jumătatea lunii iulie, în timpul unei perioade prelungite de temperaturi caniculare, fără să anunţe administraţiile în teritoriu, conducerea Administraţiei Bazinale Apele Române Buzău-Ialomiţa a sistat furnizarea apei pentru irigaţii pentru beneficiarii de pe ambele maluri ale râului Buzău. Fermierii din Mărăcineni pregăteau ultimele reprize de irigat la culturile de ceapă de apă, exerciţiu ce ar fi contat la obţinerea unei calităţi superioare, dar şi a unor cantităţi care să conteze la calculele finale.
Numai că, în dimineaţa zilei de 11 august, canalul ce traversează Bazinul Legumicol Mărăcineni era secat. Fermierii au fost nevoiţi la cheltuieli suplimentare pentru a aduce apa de la cel puţin 500-600 de metri depărtare, direct din albia majoră a râului Buzău. Câteva reprize cu ploi au dat speranţe lucrătorilor agricoli că şi culturile de varză de toamnă, abia înfiinţate, vor avea o evoluţie normală, în speranţa ca apa va reveni pe canal.
Lucrări de mentenanţă la Hidrocentrala Nehoiaşu în plin sezon agricol!
Directoarea de la Apele Române Buzău a invocat lucrări la Hidrocentrala Nehoiaşu, motiv pentru care s-a decis reducerea cotei de uzinare a apei din Barajul Siriu, fără a comunica un termen pentru reluarea livrării apei pentru irigat. O adresă oficială emisă în cursul zilei de marți, prin Dispeceratul Energetic Teritorial informează ANIF Buzău de faptul că miercuri, 3 iulie, „C.H.E. Nehoiașu nu va funcționa”. Mai mult, măsura se va putea menține pentru zilele de joi și vineri. „Din păcate, ieri 2 iulie, am fost informați printr-o notă de dispecerat primită de la Hidroelectrica Pitești prin care ni se comunică faptul că de mâine Nehoiașu nu va mai funcționa, iar asta înseamnă că ANIF va fi imposibilitatea de a furniza apa pentru irigații. Mai mult și în următoarele zile există riscul să nu mai primim nicio picătură de apă pentru irigații. Am discutat cu domnul prefect, am vorbit și cu directorul de la Apele Române, cea din urmă explicându-mi că ar fi vorba de lucrări de mentenanță. Pe de altă parte, mi-a explicat că din cauza lipsei precipitațiilor, apa din acumularea Barajul Siriu a scăzut foarte mult și există riscul ca malurile să alunece și acesta este principalul motiv pentru care nu mai pot furniza apă pentru irigații. Ar reprezenta o crimă pentru agricultură ca fermierii să rămână fără apă pentru irigații”, a explicat Claudiu Carpen directorul ANIF Buzău.
Textul de mai sus a fost preluat dintr-o publicaţie naţională, care demarase o anchetă jurnalistică pe tema furnizării şi asigurării apei pentru irigaţii, inclusiv în Bazinul Buzău-Ialomiţa. Aceasta este perioada în care nivelul apei pe Canalul Hidroenergetic Berca–Cândeşti a scăzut, de asemenea, pe neanunţate, iar din intervenţia directorului ANIF Buzău, Claudiu Carpen, înţelegem că singura problemă a directoarei de la Apele Române Buzău, Marilena Stoian, este să-şi asigure cota de retenţie în Barajul Siriu, altfel ar putea apărea riscul ca „munţii să o
ia la vale”!
La acea dată, prefectul de Buzău a iniţiat discuţii cu directoarea Stoian, dar atitudinea acesteia l-a obligat să acceseze factori de decizie la nivel central, moment în care senatorul social-democrat Lucian Romaşcanu a dat o mână de ajutor şi situaţia a fost deblocată, iar apa a revenit la nivelul optim, (şi) pentru irigaţii.
Pe surse, am aflat că lucrările de „mentenanţă” invocate la Hidrocentrala Nehoiaşu nu s-ar fi derulat, în realitate fiind (din nou) vorba doar despre un subterfugiu de care s-a folosit directoarea Stoian, pentru a menţine cât mai multă apă în Barajul Siriu! Tot pe surse am aflat că legumicultorii din Mărăcineni l-ar fi informat chiar pe premierul Marcel Ciolacu despre faptul că apa pentru irigaţii lipsea de mai mult de două săptămâni, de unde şi cea de-a doua intervenţie salvatoare a senatorului Lucian Romaşcanu.



