Administrație

Râmniceanca Laura Popescu, ambasadoarea României în Anglia, invitat de onoare la „Zilele Municipiului Râmnicu Sărat”

Un moment special în cadrul evenimentului major „Zilele Municipiului Râmnicu Sărat” l-a constituit organizarea unei recepţii, într-o atmosferă de gală, în curtea Complexului Brâncovenesc din Râmnicu Sărat, ocazionată de împlinirea a 585 de ani de la prima atestare documentară a oraşului. Amfitrionul recepţiei, primarul Sorin Cârjan, a invitat reprezentanţi ai comunităţii locale – oameni de cultură, medici, investitori, profesori şi elevi. Cu statul special printre invitaţi a fost şi în acest an ambasadoarea României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlanda de Nord, râmniceanca Laura Popescu.

În deschiderea recepţiei, istoricul Cristi Rusin, profesorul de geografie Răzvan Chirac, directorul Bibliotecii Municipale „Corneliu Coposu”, şi muzeograful Roxana Vişan au prezentat invitaţilor materiale care au conţinut informaţii şi curiozităţi despre oraşul Râmnicu Sărat şi personalităţile locale. Mulţi dintre invitaţi au fost premiaţi de autorităţile municipale pentru activitatea desfăşurată de-a lungul anilor şi contribuţia la dezvoltarea oraşului. Cea mai veche menţiune documentară a numelui „Râmnicu Sărat”, descoperită până acum, datează din 8 septembrie 1439.

Laura Daniela Popescu este ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlanda de Nord din anul 2021, când preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în 22 ianuarie, decretul privind acreditarea în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar. Anterior, postul fusese deţinut de Dan Mihalache, fost consilier prezidenţial, numit tot în 22 ianuarie ambasador în Cipru.

Articole similare