Sport

Finală pentru Gloria la Trofeul „Poarta Transilvaniei”

Nu mai e mult până la reluarea Ligii Florilor, prilej pentru care mai toate echipele din competiție sunt angrenate în meciuri de verificare sau turnee amicale. În week-end, Buzăul a participat din nou la un patrulater puternic, cel de la Bistrița, acolo unde au mai participat gazdele de la Gloria, alături de  Besancon și Mosonmagyarovari. În prima semifinală, fetele de la Buzău și-au luat revanșa pentru acea dublă din 2022, în urma căreia Gloria pierdea calificarea în grupele EHF CUP.

Christinei Alver

În meciul de sâmbătă, elevele lui Pablo Morel și-au adjudecat victoria, la capătul unui meci care părea decis încă de la pauză, atunci când Buzăul conducea cu 17 la 11. Cumva în mitanul secund, unguroaicele au revenit, preluând neverosimil conducerea către finalul partidei. Gloria a câștigat grație golului din ultimul minut, semnătură personală a Christinei Alver, o sportivă cu un aport substanțial în jocul ofensiv al Buzăului. De remarcat și prestația ambilor portari în jocul cu Mosonmagyarovari, pe finalul căruia Ana Maria Măzăreanu a parat o lovitură de la 7 metri.

În actul final, gloria a revenit echipei din Bistrița, net superioară celei buzoiene. Meciul transmis și de TVR Sport nu a avut istoric, gazdele conducând pe tabelă din minutul 2 până la final.

Evident, rezultatele din turneele amicale nu pot constitui repere pentru concluzii, însă, cel puțin la prima impresie Gloria nu este încă acea echipă sudată, care poate emite pretenții la unul dintre primele cinci locuri. Asta în caz că o clasare pe locul cinci va duce în Europa. Apărarea buzoiană a fost destul de casantă, inclusiv în meciul cu Mosonmagyarovari, însă pe faza ofensivă, Gloria este deja mai spectaculoasă decât sezonul trecut. Marele câștig, Christine Alver Karlsen, handbalistă care a și fost golgetera turneului. Pe lângă plusulvaloare pe care-l aduce în atac, nordica a reușit s-o mai elibereze de răspundere pe Ilyina, jucătoare care face ambele faze și spre care se îndreptau toate privirile, inclusiv ale adversarelor, în momentele-cheie ale meciurilor de anul trecut.

Articole similare