În premieră la Râmnicu Sărat, prologul competiției „RoRally Marathon”

Duminică, 4 august, de la ora 13.00, buzoienii sunt așteptați în Piațeta Primăriei din Râmnicu Sărat pentru a lua parte la „RALLY SHOW”. De asemenea, va avea loc și prologul competiției, care anul acesta, în premieră, va fi găzduit de Municipiul Râmnicu Sărat, în parteneriat cu Baja 555 Romania (organizator principal) și Consiliul Județean Buzău.
Reamintim că „RoRally Marathon” are loc între 4 și 11 august 2024 și este organizat de Clubul Sportiv Baja 500 Motorsport . Așa cum bine îi spune și numele, concursul din acest an este un adevărat maraton de șapte zile, acesta incluzând etapa a III-a FIM Europe Tout Terrain-Rally Cup precum și primele două etape ale Campionatului Național de Rally Raid.
„În Campionatul Național vor concura clasele: Moto M1-M6, Quad, Atv si SSV. Vor lua startul 80 de sportivi din România, Italia, Bulgaria, Germania, Cehia, Polonia, Turcia, Franța, Austria și Marea Britanie. Cartierul general al competiției va fi amplasat la Unitatea Militară din Râmnicu Sărat (str 8 Martie, coordonate 45°23’31.1208, 27°2’23.9172)”, anunță Federația Română de Motociclism într-o postare pe frm.ro unde anunță „ RoRally Marathon – Campionatul European & CNIR Rally Raid Et. I & II – Rm. Sărat – Călărași 04-11.08.2024”.
Ro Rally Marathon 2024 înseamnă trasee ce depășesc 1.500 de km prin județele Buzău, Vrancea, Ialomița și Călărași. Șase zile de competiție intensă, 100 de oameni implicați pentru siguranța participanților și a cetățenilor, zeci de voluntari și sute de profesioniști angrenați în buna organizare și desfășurare a raliului. Evenimentul este susținut de către Primăria Râmnicu Sărat și Consiliul Județean Buzău.



