Administrație

Trenul Buzău-Nehoiașu anulează curse de călători pe Valea Buzăului

O asociere formată din şapte firme cu profil de activitate transport public de persoane, care activează pe Valea Buzăului, cu puncte de plecare în Buzău (Autogara XXL), Pătârlagele şi Nehoiu, au informat Consiliul Judeţean despre noul program de transport ajustat în sensul reducerii atât al traseelor contractate, dar şi a numărului de curse asumate, în termeni contractuali, în sensul executării serviciilor specifice. Firmele de transport invocă pierderile financiare mari, dar şi concurenţa transportului feroviar pe tronsonul Buzău – Nehoiu.

Au fost anunţate reduceri totale sau parţiale în programele de circulaţie pentru rutele Buzău – Nehoiu, transportatorii invocând pierderi financiare în competiţia cu transportatorul feroviar. De asemenea, o cursă, din cele două care au funcţionat până acum pe ruta Buzău – Varlaam (Gura Teghii) a fost anulată, aşa cum a fost ajustat, în minus, programul de transport călători pe ruta Buzău – Cislău.

În schimb, pentru că autorităţile judeţene au reabilitat şi modernizat drumul interjudeţean cu trecere prin satul Buda – Crăciuneşti, asocierea de transportatori au decis să înfiinţeze un traseu adiacent la cel care deserveşte populaţia din Cislău, de-a lungul Drumului Naţional DN 10B. Pentru zona Colţi, transportatorii promit o cursă nouă odată cu reluarea cursurilor şcolare, până atunci oferind un program redus de circulaţie, justificat de aceleaşi pierderi financiare. Şi călătorii din comuna Pănătău, cu punctul cel mai avansat de traseu satul Tega, vor fi nevoiţi să se intereseze de noul program, redus, după care vor circula mijloacele de transport.

Navetiştii din zona Siriului, cu punct terminus de trasee Lunca Jariştei, vor avea la dispoziţie mai puţine curse, programul redus urmând să fie menţinut, conform propunerilor transportatorilor, inclusiv în perioada cursurilor şcolare. Motivând lipsa călătorilor, transportatorii au propus Consiliului Judeţean amendamente la contractul-cadru în ce priveşte reducerea numărului de curse dar şi al mijloacelor de transport pe traseul Pătârlagele – Varlaam (Gura Teghii). Spre această localitate, serviciile de transport public de persoane vor fi operate cu doar două mijloace de transport, respectiv un autobuz şi un microbuz.

De asemenea, transportul public de persoane cu punct de plecare oraşul Nehoiu a fost ajustat în sensul reducerii numărului de curse, ori adaptarea celor rămase la programul elevilor, pentru perioada cursurilor şcolare. Vizate sunt zonele Bâsca Chiojdului şi Bâscenii de Sus.  Modificările propuse, afectează numărul de kilometri planificați anual, din Programul județean de transport pentru grupa respectivă de trasee, ceea ce înseamnă că şi subvenţiile financiare de la bugetul judeţului vor fi reduse proporţional.

Articole similare