20 de voluntari au adunat 1,5 tone de deșeuri de pe Lacul Siriu

Grupul de inițiativă C.L.O.S.E.R și paddleX, cu susținerea „Cu Apele Curate”, au continuat ecologizarea pe Lacul Siriu vâslind pe Stand Up Paddle și caiace. Au participat peste 20 de voluntari din țară și reprezentanți ai IPJ Buzău. S-a alăturat acțiunii și Asociația Mai Mult Verde prin proiectul „Cu Apele Curate” și a furnizat saci și mănuși, iar pentru colectarea lor s- a ocupat Administrația Apelor Române.
O acțiune similară a avut loc în primăvară. De data aceasta, tinerii pasionați de sporturi acvatice au continuat ecologizarea unui mal plin de deșeuri, care nu a putut fi curățat complet prima dată și au apelat la alți iubitori de natură.
Au venit în ajutorul lor voluntari din localitățile învecinate și chiar din București, Buzău, Brașov, Suceava și reprezentanți ai IPJ Buzău.
Datorită mobilizării a 23 de voluntari, în două ore s-au strâns peste 160 de saci (aproximativ 1,5 tone) cu PET-uri, încălțări, sticle, becuri și alte deșeuri care au rămas pe mal. „Rămăsesem datori să terminăm de ecologizat malul pe care l-am început în primăvară și am reușit! Datorită oamenilor cu suflet și de apreciat că au venit special pentru acest eveniment în ziua lor liberă. Mă bucur că ni s-au alăturat și voluntari de la IPJ Buzău. Sperăm ca în curând să nu mai găsim deșeuri pe lac și apelăm la buna creștere a turiștilor care campează în jurul lacului să strângă după ei”, a declarat organizatorul acțiunii, Auraș Mihaiu, președinte CLOSER și fondator paddleX


