Ce activități au pregătit oamenii legii de Ziua Copilului

Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și Serviciul Județean Anticorupție îi invită pe cei mici la un eveniment plin de surprize!
Este vorba despre evenimentul organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului la Centrul Muzeal I.C. Brătianu, unde sunt invitați să descopere activități interactive și demonstrative pregătite de instituțiile menționate. Evenimentul se va desfășura până la ora 13.00 și va oferi o gamă variată de surprize pentru toate vârstele.
Copiii vor putea vedea echipamente și tehnici speciale, respectiv echipamentele și tehnica utilizate de lucrătorii din subunitățile de intervenție și acțiuni speciale.
Jandarmii montani vor fi prezenți la eveniment cu materialele utilizate de aceștia. Ei vor oferi sfaturi legate de drumeții pentru iubitorii de natură.
Copii se vor întâlni astăzi și cu câinii de serviciu, ajutoare de nădejde ale jandarmilor, polițiștilor și pompierilor din Buzău.
Cei mici și cei mari vor avea parte și de ceva educație rutieră și prim-ajutor. Este vorba despre activități educative, în principal, dar vor putea vor putea vedea la fața locului și cum arată un laborator de educație rutieră; de asemenea, vor putea urmări și demonstrații ale tehnicilor de acordare a primului ajutor.
Din program nu vor lipsi interactive precum: jocuri și exerciții care să învețe participanții despre comportamentul adecvat în societate și efectele consumului de alcool și droguri, simulate cu ajutorul unor ochelari speciali.
Activitățile sportive și atelierele sunt și ele cuprinse în program. Sunt pregătite pentru copii sesiuni sportive și ateliere tematice organizate de lucrători de la structurile de intervenție.
Serviciul Județean de Anticorupție va fi prezent cu un atelier pentru activități educative de promovare a integrității în rândul cetățenilor.
Evenimentul se anunță a fi unul educativ și distractiv, oferind participanților oportunitatea de a învăța și de a se bucura de activități diverse într-un mediu sigur și prietenos!


