Actualitate

FOTO | Într-o formulă originală, 23 de elevi de la Școala 7 au oferit „o față” bullyingului

Pe scena Muzeului Județean Buzău, 23 elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 7 Buzău au pus în scenă „O repetiție pentru realitate”, o piesă de teatru forum. Piesa s-a bucurat de un mare interes din partea elevilor și de sprijinul cadrelor didactice, în primul rând a profesoarelor Liliana Ene și Roxana Matei, care au realizat regia spectacolului, iar Oana Dobre s-a ocupat de partea muzicală, care finalizează spectacolul. Elevii au preluat pentru această piesă situații din viața școlară și le-au expus prin teatru, pentru a crea un spațiu de dialog cu publicul, în vederea identificării unor soluții concrete pentru combaterea bullyingului.

Piesa de teatru și corul care a adăugat muzica de final  cu tematică în spectacolul oferit de elevii Școlii nr. 7 face parte dintr-un proiect înscris într-un program național intitulat „Împreună prindem curaj”, aprobat la nivelul Ministerului Educației. De aceea, acest eveniment cultural-educativ a fost precedat și de altele cu aceeași tematică.

Câteva activități desfășurate în cadrul proiectului și câteva dintre obiectivele lor au fost evidențiate pe scurt de Mihaela Câmpeanu, consilier psihologic în cadrul acestei unități de învățământ: „Școala noastră a propus proiectul acesta în cadrul unui program național de prevenire a bullyingului în școli. Ne-am dorit să venim cu o alternativă la activitățile clasice, care se desfășoară de obicei în proiecte de genul acesta; și am adus în atenția copiilor activități de tipul teatru forum, o formă de teatru care presupune implicarea spectatorilor în piesă. În cadrul proiectului am mai realizat un flash mob pentru atenționarea copiilor cu privire la fenomenul violenței în școli, dar și cu tematică antibullying; pentru acest eveniment copiii au pregătit tricouri cu mesaje pictate de ei pe care le-au îmbrăcat și au dansat astfel costumați în curtea școlii. Toți cei implicați au venit în acest proiect din proprie inițiativă și au venit și cu idei. S-au simțit ascultați, mai ales că piesa aceasta de tip teatru forum presupune implicarea copilului, de la conceperea piesei până la intervenție. Ei au creat foarte multe dintre momentele de teatru”.

Ceea ce au reușit să realizeze elevii Școlii nr. 7 a întrecut însă până și așteptările cadrelor didactice, ca de altfel întreaga asistență, colegii  și invitații care au asistat la o reprezentație absolut fabuloasă pentru niște copii care nu au luat niciodată lecții de teatru. Mulți dintre ei au lăsat impresia că în urma unor astfel de activități sunt pe cale să își descopere vocația, lucru remarcat și de consilierul psihologic.

„Pentru noi este prima oară când realizăm o astfel de activitate. A fost foarte reușită. Copiii noștri sunt talentați, dar nu au mai fost până acum puși în situația asta. Este pentru prima oară când sunt actori într-o piesă de teatru și încă una cu dificultate, subiectul fiind complex. Ei au venit permanent cu idei referitoare la scenariu; au adus cumva în realitate povestea noastră și au făcut-o să pară extrasă din realitate, credibilă; pare o poveste trăită de ei. Ne-au prins în scenariul lor și ne-au impresionat”, a declarat la finalul reprezentației directoarea Școlii nr. 7, Iohana Magdalena Tănase.

S-ar putea juca la „George Ciprian”

Impresionată de această reușită, ca de altfel și inspectoarea Antonia Damian, care a asistat la spectacol, alături de reprezentanții Biroului Siguranță Școlară din cadrul IPJ Buzău, directoarea spune că a discutat cu directoarea Teatrului „George Ciprian”, Gina Chivulescu, posibilitatea ca acest spectacol să fie jucat aici, ca să poată fi văzut de cât mai mulți copii și din alte școli ale județului și nu numai.  „Am vorbit și cu directoarea Teatrului <George Ciprian>; dumneaei a spus că. în situația în care se organizează Festivalul Teatrului Tânăr, ar trebui să fie un loc păstrat și pentru ei. Ar fi minunat să se întâmple așa, pentru că este multă muncă investit în acest proiect. Copiii noștri pregătesc această piesă de teatru de circa două luni. Nu a fost însă un efort constant, pentru că au fost și alte activități școlare, dar rezultatele fiind atât de bune, ar fi păcat să nu le prezinte unui public mai larg”, a mai spus Iohana Magdalena Tănase. Pe de altă parte, prezența lor în fața colegilor din alte școli poate fi o răsplată a muncii lor și o încurajare să continue să se perfecționeze. „Activitatea a captat interesul multor copii”, a remarcat directoarea Tănase.

De regulă, piesele de teatru sunt cu mai puține personaje. Cea de la Școala nr. 7 a avut nu mai puțin de 23 de personaje și tot au mai rămas în afara ei, copii care și-au dorit să joace. „Unii au fost foarte supărați că nu au fost cooptați, pentru că au fost și mai mulți copii care și-au dorit, dar vor avea o altă ocazie de a participa la proiecte. Noi încercăm să-i implicăm pe toți, să fie participanți într-o activitate în care să învețe și, în același timp, să le aducă și mai mare bucurie”, a  afirmat directoarea școlii.

De la conducerea școlii aflăm că în această școală se desfășoară mai multe activități de educație nonformală, iar acest proiect național s-a pliat ca o mănușă pe ceea ce se desfășoară aici pe problematica aceasta a bullying-ului, un fenomen de actualitate tratat cu seriozitate: „Până la finalul acestui an școlar mai avem programată o singură activitate: <Lectoratul cu părinții>. Deși proiectul se va încheia, avem intenția să inițiem și altele de acest tip la nivelul școlii sau în parteneriat cu alte instituții”.

 

Articole similare