Actualitate
Buzoiancă decedată în accident pe E85
Un grav accident de circulație s-a produs joi, pe DN2-E85, la ieșire din Râmnicu Sărat.
Potrivit IPJ Buzău a fost vorba despre o coliziune între două autovehicule, ce se deplasau pe direcția Buzău către Vrancea, la volanul cărora se aflau două conducătoare auto, în vârstă de 55 de ani, din Râmnicu Sărat și în vârstă de 21 de ani, din Buzău.
Accidentul s-a soldat cu decesul unei pasagere din mașina șoferiței din Buzău, o tânără în vârstă de 21 de ani, de asemenea din Buzău.