Schimbarea la Față a Domnului. Tradiții și obiceiuri

Astăzi, 6 august, în popor este sărbătorită „Schimbarea la Faţă” sau „Probejenia”, praznic care amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos își descoperă Dumnezeirea prin natura umană pe care a asumat-o. Iisus, însoțit de ucenici şi de popor, s-a dus la muntele Taborului, unde a urcat împreună cu Petru, Iacov şi Ioan. Aici, ca să se roage, s-a îndepărtat de cei trei, iar aceştia au adormit. Când s-au deşteptat, Iisus li s-a înfăţişat Schimbat la Faţă, adică strălucind de slavă dumnezeiască. Ucenicii l-au văzut vorbind cu doi bărbaţi, respectiv cu Proorocul Moise şi Proorocul Ilie.
Evanghelistul Matei spune că „Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), în vreme ce evanghelistul Marcu dă mărturie că veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3). Sfântul Apostol Petru, în Epistola a II-a, ca martor ocular al evenimentului, mărturisește: „Noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri. Căci El a primit de la Dumnezeu-Tatăl cinste şi slavă atunci când, din înălţimea slavei, un glas ca acesta a venit către El: <Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit>. Şi acest glas noi l-am auzit pogorându-se din cer pe când eram cu Domnul în muntele cel sfânt” (II Petru 1, 16-18).
Schimbarea la Față a Domnului a avut loc cu puțin timp înainte de răstignirea Sa. Hristos Se arată așa ca să-i întărească pe ucenici atunci când Îl vor vedea răstignit. Pentru că, după ce a împlinit 33 de ani, Iisus a început să spună ucenicilor că El va trebui să meargă la Ierusalim unde va pătimi multe şi va fi omorât, iar ucenicii s-au întristat. Potrivit arhiepiscopiasucevei.ro, vestea Sfintelor Sale Pătimiri (Matei 16, 21) a făcut ca în minţile apostolilor să încolţească îndoiala cum că Iisus ar fi Mesia. Cunoscându-le gândurile, Iisus i-a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?”. Atunci, apostolii au răspuns: „Unii, Ioan Botezătorul, alţii, Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci” (Matei 16, 13-14). Singur Petru, printr-o descoperire de Sus, a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16); mărturisire devenită piatra de temelie a Bisericii şi a credinţei în Hristos. Mântuitorul, văzând că majoritatea era departe de adevăr, a creat cadrul prielnic al Schimbării la Faţă, pentru a le descoperi – în mod anticipat – slava cu care Se va arăta lor după Înviere. Aşa se face că, „după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte” (Matei 17, 1).
Schimbarea la Faţă mai este numită şi „Obrejenia” sau „Probejenia”, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este „Metamorphosis” (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos. În popor sunt multe obceiuri legate de această sărbătoare. Muzeul Național al Țăranului Român, care citează din „Ghidul sărbătorilor românești”, semnată Irina Nicolau, amintește câteva dintre acestea.
Se spune că astăzi cerbii spurcă apele, care încep să se răcească. Târâtoarele caută ascunzişuri. Berzele se pregătesc de plecare. Cerul se deschide. Tot astăzi, în tradiția populară, se spune că oamenii trebuie să ducă fructe la Biserică, în special struguri. Se face pomană de struguri, iar când guşti prima boabă, spui „boabă nouă în gură veche“. Astăzi se culeg și ultimele plante de leac: „Părul Maicii Domnului”, „Palma Maicii Domnului”, „Rugul sântămăresc”, busuiocul etc. Foarte important este ca în această zi oamenii să fie împăcați cu ei înșisi și cu semenii.
Oamenii spun că dacă în Ziua Schimbării la Față vremea este însorită, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă. Chiar dacă ne aflăm în postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a rânduit ca pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, să se faca dezlegare la pește, pentru bucuria praznicului.



