La ceas aniversar, scriitorul Dumitru Ion Dincă dăruiește buzoienilor… un loc lângă inima sa

Născut pe 17 iulie 1949, în satul Clondiru, comuna Ulmeni, Dumitru Ion Dincă este un scriitor de mare valoare cu care Buzăul se mândrește. A dăruit oamenilor din inima sa nu mai puțin de 48 de cărți, dar una dintre ele pare să fie cu totul și cu totul specială, pentru că în ea încap părinții și meleagurile copilăriei. Scriitorul  dedică la ceas aniversar prietenilor săi în mediul online un fragment din această carte autobiografică denumită pe bună dreptate „Locul de lângă inimă”, un fragment pe care îl redăm și noi în cele ce urmează. Nu înainte de a aminti cititorilor OPINIA că Dumitru Ion Dincă este prezent în toate istoriile și dicționarele literare, inclusiv în Marele Dicționar General al Literaturii Române editat de Academia Română și inclus în antologii, tradus și publicat în reviste literare din Franța, Spania, Italia, Belgia, Ungaria, Germania, Chile etc, și că este singurul scriitor buzoian ale cărui merite și activitate literară internațională au fost apreciate la nivelul conducerii statului, fiind decorat recent de Președinție,  „în semn de apreciere pentru contribuția importantă adusă la promovarea artei poetice în lume”, cu Ordinul „Meritul Cultural”  în grad de Cavaler, Categoria A – „Literatura”.

De asemenea, mai reamintim  și faptul că numele lui Dumitru Ion Dincă a apărut pentru prima oară în toamna anului 1965 în suplimentul „Preludiu”, pe care-l scotea joia, în „Scânteia tineretului”, neobositul descoperitor de talente, profesorul Tudor Opriș. Povestește acest lucru într-un interviu pe care l-a dat prietenului său, poetul, criticul și jurnalistul Ioan Vasiu. „Nu aveam decât 16 ani. Mi-amintesc că am expediat o serie de articole, să le zic așa, la un concurs inițiat de ziar. Era vorba în acel text publicat, destul de școlărește scris,o compunere puțin mai îngrijită, de întrebările pe care i le punea un copil tatălui său, nelămurit că nu-i auzise glasul în corul vocilor care scandau niște lozinci la o mare adunare! Sincer să fiu, am rămas uimit că tocmai acel text atrăsese atenția și nu poeziile. Am intrat, în schimb, în vizorul unor oameni minunați de care mă leagă, din 1966, cele mai frumoase amintiri. Conducătorul celebrului cenaclu <Al. Sahia>, inginerul Gheorghe Ceaușu, a făcut pe dracu`n patru și m-a adus în mijlocul lor. Pentru mine precedentul era sufocant. Pe aici trecuseră Ion Băieșu, Ion Gheorghe, Gheorghe Istrate, A.I. Zăinescu, Ioan Buculei, care a lucrat mulți ani în T.V.R., Zaharia Rachieru, o figură mai aparte (trimis de cenaclu la Școala de literatură <M. Eminescu>, devine coleg cu Nicolae Labiș și, după absolvire, se întoarce la meseria de ospătar!!!) și mulți alții”, mărturisește Dumitru Ion Dincă.

Fragment „Locul de lângă inimă”

Da, pentru cine a mai uitat, le readuc aminte ca astăzi împlinesc 74 de ani, după ora 14,oo. Mama se afla la seceriș, acolo i-a venit sorocul, iar tata mare m-a adus cu căruță la Moașa Veta, doctorul satului. Mi-a tăiat ombilicului și mi-a dat drumul în lume, iar după câtva timp, la botez, părintele Aurel Mărculescu, după ce m-a scos din cristelniță, i-a zis mamei: „Mărioară, asta al tău o sa ajungă un Om Mare, cu carte și, o sa vadă lumea de peste tot pământul!” . Ce să facă biata de ea, i-au dat lacrimile că are, în sfârșit, șiun băiat, după cele două fete.

Mult mai târziu, după ce m-am întors din Franța, unde urmasem, mai bătrân, 28 de ani, cursuri de limba și civilizație franceză, în Principatul Monaco, la Antibes, îl cunoscusem pe prinț și pe legendara principesă, fosta actriță Gracce Kelly, pe copiii lor Caroline, Stefanie și actualul prinț Albert, pe Țiriac! nașul Carolinei, căsătorită cu tenismenul Villas, pe Ilie Năstase, venit s-o susțină pe româncă la Roland Garos etc (despre românii și alte personalități pe care le-am cunoscut la Târgul de carte de la Nisa, la Festivalul mondial al filmului de la Cannes sau la raliul de la Monte Carlo, într-o carte ce o să apară curâd) mama mea mi-a zis cu lacrimi în ochi, la Clondiru, unde mă rugase să rămân peste noapte:

„Doamne, prin câte cumpere ai trecut și tu, dar uite ca ți-a dat Dumnezeu zile și sănătate. Te-a trântit calul la Tata Matelda pe podișcă, ne pregăteam de seceriș și-l potcovise. Îți curgea sângele pe nas, pe gură, prin urechi, te-am ținut 24 de ore în șopron pe pat și pe urma ai zburlit-o apoi pe asfalt cu Nentu Vintilă , chiar dacă în 57 nu erau mașini, și-a făcut iapa năluci, s-a speriat și a răsturnat căruță peste tine și alte și alte. Dar a vrut Dumnezeu, pentru că tu ai un suflet mare, ai cedat și-ai ajutat pe toți, chiar dacă eu te mai trageam de mânecă, să ajungi Om Mare cum a zis părintele Aurel. Nu le mai da nas neamurilor, pentru ca s-o știi de la mine omul își da arama, cea adevărată, pe față când vine vorba de zestre și de moștenire. N-ai vrut să vindem casa după ce-a murit tac-tu în 79, un an de zile m-am ținut de tine, n-ai vrut nimic. .Aveai treaba cu scrisul tău la ziare, că mai veneam și eu cu Oita la tine la birou și lăsăm lână că era aproape de Marghiloman.

Chiar și la garsonieră. Tu le-ai avut pe toate ale tale. Când veneam cu Sădina îți mai aduceam câte o rață, ouă, dar de multe ori erai plecat.

Mă bucură cărțile tale, lumea vorbește, uite și Gheorghe cu Oița, Leana lu nentu Manta, citește iarna din ele. Eu mă bucur tare mult pentru tine. Când ai fost la căminul cultural mi-a zis Ioana lu’ Tizic. Dacă știam veneam și eu chiar dacă nu mai vad deloc cu un ochi.

Casa ai reparat-o când ai adus o mașină cu 50 de saci de ciment, apoi două mașini de nisip și balastru. Așa ai făcut și cu porțile, gardurile. Ce să mai zic. Să mai ai și grijă de tine și de băiat, de Florica…