ActualitateCultură

Lucia Dumitrescu și „Corul Copiilor Magnifici”, la colindat

Lucia Dumitrescu a lansat în anul 2018 proiectul de muzică bisericească numit „Corul Copiilor Magnifici”. Interpreta spune că proiectul a venit din dorința de a-i încuraja pe copiii talentați și pe familiile acestora să se apropie de rugăciunea colectivă către Dumnezeu, în cadrul Sfintei Liturghii. După perioada de pandemie, proiectul a fost reactivat pentru sărbătorile din această iarnă „Trebuia să fie o corală cu repertoriu de colinde pentru Crăciun și unul specific Sărbătorilor Pascale. A venit însă pandemia, iar proiectul s-a schimbat radical, într-un cor de copii care au reușit să-și sincronizeze vocile online, fără să cânte unii lângă alții decât aduși laolaltă de Zoom. Corul este format din copii buzoieni talentați, care deja au performanțe muzicale în domeniul interpretării solistice, dar și performanțe școlare”, declara Lucia Dumitrescu.

Anul acesta corul are un număr mai mare de membri, și un repertoriu îmbogățit.

Corul Copiilor Magnifici din Buzău, coordonați de Lucia Dumitrescu, va porni la colindat și va face popas în câteva dintre bisericile buzoiene.

Concertele de colinde ale Corului Copiilor Magnific are loc la invitația câtorva parohii și  va cuprinde cele mai frumoase colinde care vestesc Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Calendarul concertelor anunțat de Lucia Dumitrescu este următorul:

  • Duminică, 11 decembrie, ora 10.20 – Biserica Eroilor
  • Duminică, 11 decembrie, ora 17.30 – Biserica Sf. Spiridon (Bd. Bălcescu)
  • Sâmbătă, 17 decembrie,- ora 12.00 – Mănăstirea Sfânta Treime (Podul Bulgarului), comuna Podgoria, jud. Buzău
  • Duminică, 18 decembrie, ora 10.30 – Biserica Greci
  • Vineri, 23 decembrie, 18.30,  Catedrala Sf. Sava de la Buzău (Bisericuța Copiilor)
  • Duminică, 25 decembrie, 9.00 – Biserica înălțarea Sfintei Cruci (Bd. Unirii)

Videoclipul concertului de anul trecut al corului buzoian poate fi vizionat aici

Articole similare