Cultură

FOTO – VIDEO / Ce spune ministrul Lucian Romașcanu despre simpozionul de sculptură de la Buzău

Zece sculpturi monumentale extrem de valoroase, a căror valoare va crește odată cu trecerea timpului, vor face parte din patrimoniul unic al municipiului Buzău. Ele sunt rezultatul muncii sculptorilor din opt țări care au participat la Festivalul internațional de sculptură organizat de Primăria Buzău prin Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” la inițiativa sculptorului buzoian Bogdan Adrian Lefter, în colaborare cu firma ROTEC. Cele zece lucrări vor fi evaluate de o comisie națională de cultură și vor fi trecute în patrimoniul cultural al Primăriei Buzău.

Pentru ca aceste opere de artă monumentală să fie amplasate cât mai repede în municipiu și buzoienii să se bucure de ele, primarul Constantin Toma a solicitat sprijinul ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, care a fost prezent la festivitatea de închidere a festivalului. „Mă onorezi cu prezența și pui pecetea de la început pe niște opere de artă”, i-a spus primarul Buzăului ministrului Culturii, căruia i-a adresat rugămintea ca formalitățile ce trebuie îndeplinite la Comisia națională în legătură cu aceste monumente de for public să se efectueze cu rapiditate.

De altfel, deviza simpozionului internațional de sculptură, ca și alte evenimente conexe lansată de primarul Constantin Toma, a fost „Salvăm patrimoniu, construim patrimoniu”. Edilul a povestit ministrului Culturii cum au decurs lucrurile cu acest proiect mai amplu legat de patrimoniul orașului Buzău: „De curând s-a încheiat un simpozion național, care s-a numit <Salvarea patrimoniului, salvarea identității noastre>; în cadrul acestui simpozion a fost și o vizită la aceste opere de artă, când se executau. Și am zis atunci, domnule ministru, <Salvăm patrimoniu, construim patrimoniu>”. Sculptori din opt țări au creat zece opere de artă monumentală, ce vor fi expuse în orașul nostru. Plecând de la ideea Taberei de Sculptură de la Măgura, care a adunat în fiecare an, timp de 16 ediții, cei mai buni sculptori români din anii ’70, acum, la sărbătorirea a 1650 de ani de atestare documentară a numelui de Buzău, am avut prima ediție a <Simpozionului Internațional de Sculptură – Buzău 1650>, cu logo-ul <Memoria apei>”.

Ca și primarul Constantin Toma, și ministrul culturii vede necesară realizarea unei punți între simpozionul organizat de Primăria Buzău și reactivarea, punerea în valoare a Taberei de sculptură de la Măgura. „Mă bucur că în acest moment există un interes pentru Tabăra Măgura. Există la  Mănăstirea Ciolanu, la Arhiepiscopie, părintele Vuță care se străduiește să facă acolo o tabără pentru copii. Ar fi minunat să dăm viață acelui loc. Am vorbit cu mai mulți oameni interesați și din zona Culturii și a antreprenorilor care ar vrea să susțină un asemenea eveniment și pe partea privată. Ar fi ceva minunat să avem simpozionul aici, iar tabăra acolo. Sper cu ceea ce poate fiecare dintre noi la locurile unde ne desfășurăm activitatea să tragem concluzia care trebuie și să pornească Măgura din nou”, a declarat ministrul Lucian Romașcanu. Cu ocazia simpozionului, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a apreciat implicarea Primăriei și a primarului Constantin Toma în realizarea unui număr foarte mare de evenimente culturale, atât de numeroase încât dacă ar participa la toate ar petrece mai mult de jumătate din activitate la Buzău. De asemenea, ministrul Culturii spune că primăria Buzău este un exemplu pentru toate primăriile din țară „pentru că nu poți vorbi de cultură – sigur Ministerul Culturii are o contribuție importantă -, fără doi piloni extrem de importanți, administrația locală, care are posibilitatea și viziunea să finanțeze cultura și mediul privat”.

„Simpozionul Internațional de Sculptură Buzău 2022 s-a încheiat ieri, 28.07.2022, printr-o conferință de presă la sediul Rotec din Buzău. Ideea inspirată a tânărului și foarte talentatului sculptor Bogdan Adrian Lefter a fost imediat îmbrățișată de primarul Constantin Toma și integrată în seria de evenimente dedicate celor 1650 de ani de la prima atestare documentară a Buzăului. Acest simpozion vine după ce, la 1600 de ani de atestare, a fost inaugurată Tabăra de Sculptură de la Măgura, tabără pe care o dorim cât de curând readusă la viață.

La simpozion au participat sculptori din opt țări, inclusiv România, împreună cu doi invitați speciali. Cele zece sculpturi, având că temă generală Memoria Apei, vor îmbogăți patrimoniul cultural al Buzăului și vor înfrumuseța orașul.

Felicitări lui Constantin Toma și echipei pentru organizarea de excepție.

Felicitări Rotec Buzău, pentru generoasa găzduire a evenimentului!”, a scris ministrul Lucian Romașcanu pe Facebook.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker