Actualitate

FOTO | Romașcanu: „Este o binecuvântare să avem la fundamentarea acestui oraș sacrificiul unui sfânt”

Buzăul, 1.650 de ani de la prima atestare documentară

Cu prilejul aniversării a 1.650 de ani de la atestarea documentară a numelui de Buzău (Mousaios), autoritățile locale au organizat o serie de evenimente de celebrare a acestui moment de mare însemnătate. La primul dintre evenimentele oficiale, care a avut loc în curtea bisericii din lemn de la sediul Diviziei 2 Infanterie „Getica”,  au luat parte reprezentanți ai autorităților publice locale și județene – primarul Constantin Toma și viceprimarul Oana Matache, consilieri municipali, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, cei doi subprefecți social-democrați ai județului -, primari din județ, reprezentanți ai Armatei și ai Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Invitați la eveniment au fost ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, și parlamentari buzoieni. Corul Lyra și interpreta buzoiană de muzică populară Diana Ioniță au completat momentul festiv.

Primarul Constantin Toma a fost cel care a deschis seria discursurilor, făcând referire la însemnătatea martiriului Sfântului Sava, de care se leagă însuși numele Buzăului. Edilul a abordat și subiectul delicat al galeriei foto de pe Calea Eroilor, care s-a aflat în centrul unor discuții intense zilele acestea, după ce mai multe fotografii au fost schimbate și înlocuite cu altele mai mult sau mai puțin reprezentative pentru Buzău. Primarul Toma a motivat alegerea sa prin aceea că și-a dorit să ilustreze evoluția orașului, din 372 până în prezent, iar tematica vechii galerii era legată de sărbătorirea Centenarului, nu de actualul eveniment. Dincolo de controverse, primarul a mai spus că ideea unei galerii închinată eroilor locali a fost preluată și de către edilii altor orașe din România și se mândrește cu faptul că este inițiatorul acestui curent.

La eveniment au participat și mai mulți primari din comunele buzoiene, iar Constantin Toma le-a mulțumit pentru prezență, spunând că sărbătoarea de ieri nu se rezumă doar la municipiu, ci la întregul județ.

„Astăzi Primăria Buzău începe seria oficială a evenimentelor legate de sărbătorirea a 1.650 de ani de credință creștin-ortodoxă pe aceste meleaguri, de atestare documentară a numelui de Buzău, care ne face să fim mândri, să fim încrezători în ceea ce suntem. Seria de astăzi începe cu o galerie foto, care înlocuiește Galeria Eroilor, ce a fost inaugurată atunci când am sărbătorit 100 de ani de Românie Mare. Atunci am avut cel mai complet și complex program de sărbătorire a Centenarului din toată România, iar această galerie, a luat numele plecând de la cimitirul Eroilor (…) Această idee a fost preluată de încă zece orașe din România. Am încercat, prin această galerie foto istorică, să avem o evoluție de la 372, la 2022, cu evoluția Buzăului din punctul de vedere al Bisericii, al Educației, al Armatei, al Economiei și a tot ceea ce s-a întâmplat bine pe aceste meleaguri. Numele de Buzău este pentru tot județul și ne mândrim cu acest lucru”, a spus Toma.

Totodată, primarul municipiului Buzău a mai spus că își dorește ca prin numeroasele proiecte de investiții în derulare sau care vor urma, Buzăul să se diferențieze de restul orașelor din țară și să se remarce pozitiv din mulțime. Acest lucru nu se rezumă doar la munca Primăriei, ci este datoria întregii comunități să se implice în dezvoltarea armonioasă a orașului. „Suntem obligați, toți cei care suntem acum, să facem mai mult pentru Buzău, iar municipiul este pe această logică și trecem printr-o perioadă bună, cu o mulțime de proiecte de investiții care vor schimba pentru totdeauna fața Buzăului în bine, orașul bătându-se să fie unul dintre cele mai apreciate din România (…) Dorim ca, prin munca și prin râvna noastră, să facem un județ care să se remarce și să nu se piardă în mulțime, să se remarce numai prin lucruri bune și aceasta a început să se întâmple”, a spus primarul Buzăului în încheiere.

Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat, cum era de așteptat, la această sărbătoare, iar discursul acestuia s-a axat pe credința în Dumnezeu și pe ancorarea în rugăciune, date fiind vremurile tulburi pe care întreaga lume, nu doar poporul român, le traversează. Deși a sărbătorit alături de politicienii locali, Înaltpreasfințitul a declarat că pregătirile pentru această zi au început mai devreme pentru reprezentanții Bisericii și au fost marcate prin mai multe slujbe ținute în Catedrala „Sfântul Sava” din oraș.

„Trăim vremuri din ce în ce mai tulburi, cu fel și fel de amenințări din toate părțile, conștientizăm cât de mare nevoie este să ne ancorăm cu credință tare în biserica neamului, în rădăcinile poporului român și în tradițiile frumoase și constructive pe care moșii și strămoșii noștri le-au lăsat moștenire. Vă felicităm pentru acest eveniment și apreciez faptul că ați ales ca acest eveniment să se desfășoare aici, în fața bisericii de lemn din incinta Diviziei 2 Getica. Ce poate fi mai frumos ca instituțiile centrale ale poporului român, Primărie, Parlament, Armata, și Biserica, să-l slăvim pe Dumnezeu și să-l cinstim pe Sfântul Sava, ocrotitorul acestui oraș”, a declarat reprezentantul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Romașcanu, mesaj pentru copii: Voi sunteți viitorul acestui oraș

Ministrul Culturii, senatorul de Buzău Lucian Romașcanu, care este și președintele interimar al organizației județene a Partidului Social Democrat, i-a lăudat atât pe primarul Toma, cât și pe președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, pentru implicarea și sârguința de care au dat dovadă în ceea ce privește dezvoltarea orașului, respectiv a județului, dar și pentru faptul că lasă ceva bun în urma lor.

De asemenea, ministrul a avut un mesaj și pentru cei câțiva zeci de copii prezenți la eveniment, pe care i-a îndemnat să își asculte părinții și profesorii și să nu uite că ei reprezintă viitorul acestui oraș.

„Este o sărbătoare extrem de importantă și mă bucur că pot să vă adresez câteva cuvinte din această vremelnică poziție. Este o binecuvântare să avem la fundamentarea acestui oraș sacrificiul unui sfânt, iar noi trebuie să dăm jertfă de muncă, de timp pentru educație, pentru tot ceea ce ne sporește, astfel încât să fim fii buni și demni ai Buzăului și ai lui Dumnezeu. În ultimii 50 de ani am văzut cum Buzăul crește, ocrotit de spiritul și sacrificiul Sfântului Sava, a dat oameni absolut importanți, speciali, semnificativi pentru istoria neamului. Am văzut cum orașul înflorește și vreau să îl felicit pe primarul Toma pentru ceea ce face și pentru că lasă în urma lui lucruri cu adevărat importante. Îl felicit pe domnul președinte Neagu pentru aceleași lucuri. Aș vrea, pentru că sunt mulți copii prezenți, să le spun un singur lucru: voi sunteți ceea ce dă pentru viitor orașul acesta și vă îndemn să vă iubiți și să vă respectați părinții și profesorii”, a declarat Lucian Romașcanu.

Neagu și generalul Marin, discursuri despre jertfa ostașilor buzoieni

Discursul președintelui Consiliului Județean a fost, de asemenea, unul elogios la adresa autorităților care au jucat un rol decisiv în definitivarea României ca stat, atât din punct de vedere militar, cât și religios. Petre Emanoil Neagu a adus aminte de jertfa ostașilor români care au plătit cu viața granițele de astăzi ale țării noastre și a adus aminte, cu această ocazie, de războiul din Ucraina, acolo unde armata rusă ucide fără milă civili și militari deopotrivă.

„Vreau să mulțumesc domnilor generali și prin dumneavoastră, Armatei Române, care, împreună cu Biserica și oameni de stat, în vremuri nu prea îndepărtate, au făcut ca astăzi să fim România care suntem acum. Fără jertfa dumneavoastră, fără dragostea de neam, de țară, noi astăzi nu puteam să fim mândri. Mă bucur că astăzi se împletește o generație matură, cum sunt eu, cu una tânără. Să-i mulțumim lui Dumnezeu că putem sărbători acest eveniment în liniște, pentru că la câteva sute de kilometri de noi, gloanțele vâjâie și oamenii sunt speriați”, a declarat Neagu.

Generalul-maior Ciprian Marin, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica” a luat cuvântul și și-a exprimat părerea despre această zi din punct de vedere militar, ca reprezentant al Armatei, aducând aminte, ca și președintele Consiliului Județean, de sacrificiul militarilor români și a celor buzoieni, în mod particular, care, prin poziția județului, la intersecția a două zone istorice, au participat la bătăliile majore din istoria noastră.

„Ceea ce vreau să spun eu astăzi, ca militar, voi privi din perspectiva Armatei. Dacă vorbim de continuitate, atunci pot spune că armata României a fost continuă pe aceste meleaguri buzoiene încă din ultimul sfert de secol al veacului al patrulea, adică exact cel la care facem referire, în urmă cu 1.650 de ani (…) Pentru că astăzi vorbim despre credință și despre sacrificiu, continuitatea poporului român creștin s-a datorat contribuției luptei și sacrificiului ostașilor români și buzoieni”, a declarat comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

La finele manifestării, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a fost solicitat să își spună părerea în legătură cu schimbările din ultimele ore de dinaintea manifestării, a fotografiilor care alcătuiesc noul muzeu în aer liber, de pe Calea Eroilor, dedicat împlinirii celor 1.650 de ani de la prima atestare documentară a Buzăului. Inițial, fotografiile eroilor militari căzuți în teatrele de operații cu participare românească fuseseră îndepărtate, și apăruseră două fotografii de la vizita la Buzău, din 1976, a dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu, precum și o fotografie înfățișându-l pe primarul Toma alături de Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și de un militar la o manifestare publică. Cele trei fotografii au fost ulterior îndepărtate, iar pozele cu eroii militari au reapărut pe panoplii. „Vorbim de poze despre istoria recentă, care probabil, au fost gândite într-o notă pe care lumea sigur că a înţeles-o în felul în care aş fi înţeles-o şi eu, şi felul în care, până la urmă, a înţeles-o şi domnul primar, aceea că totuşi, chiar dacă face parte din istoria recentă, nu este una pe care să o menţionăm şi pe care să o punem în valoare pe un asemenea tip de expoziţie fotografică. S-a corectat, cel mai important este să nu persişti în greşeală şi lucrul acesta trebuie apreciat pentru domnul primar, mai ales că dânsul a fost criticat pe nişte lucruri despre care, cum să spun, dacă nu ar fi fost dumnealui, nu le-am fi avut”, a declarat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

Sava Gotul, sfântul înecat în râul Buzău

Prima mențiune a râului Buzău (sub numele de Mousaios) este din secolul al IV-lea, mai exact, anul 372, într-un document în care se menționa martirizarea misionarului creștin Sava, înecat de către goți în râu. Sfântul Sava de la Buzău, cunoscut sub numele de Sava Gotul, s-a născut în jurul anului 334, în regiunea Buzăului, din părinți creștini, de neam gotic, trăitori în zona deluroasă a Subcarpaților de Curbură.

Între anii 369 și 372, în timpul prigoanei creștinilor, pornită de regele got Atanaric, legenda vorbește despre apariția unui „bărbat foarte mare și luminos”, care îi spune Sfântului Sava să se alăture celor oprimați, în ceea ce avea să-i fie începutul martiriului. Acesta este legat, biciuit și torturat, fiind târât prin păduri incendiate, dar rănile de pe trupul martirului se vindecă miraculos, peste noapte, ceea ce-i înfurie pe prigonitori, care îl răstignesc pe două osii.

A doua zi, Sfântul Sava este eliberat de către o femeie, dar refuză să fugă pentru a se salva. Este silit, apoi, să mănânce din carnea jertfită idolilor, dar se împotrivește, iar refuzul, precum și mărturisirea credinței sale în Hristos, îi pecetluiesc soarta. Goții îl îneacă, legându-i un trunchi de lemn de gât și aruncându-l în râul Buzău. Trupul i-a fost găsit de credincioși, care l-au înmormântat după tradiția creștină a acelor vremuri.

Articole similare