Actualitate

Minor arestat pentru tentativă de tâlhărie

Marți a fost dispusă arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată faţă de un minor de 16 ani, din Pietroasele.

Concret, în ziua de 6 februarie, în jurul orei 20.00, o femeie în vârstă de 76 de ani din Pietroasele a sesizat poliția că a surprins o persoană necunoscută care încerca să-i fure anumite bunuri din locuință. Tânărul a amenințat-o pe localnică și pe soțul acesteia cu acte de violență, iar apoi a părăsit locația.

În urma investigațiilor s-a stabilit că tânărul ar fi un consătean în vârstă de 16 ani.

„Imediat după sesizarea faptei au fost organizate echipe complexe formate din polițiști de investigații criminale, poliţişti de ordine publică şi de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, împreună cu jandarmi, pentru depistarea cu operativitate a tânărului bănuit”, transmite IPJ Buzău.

În cele din urmă, tânărul a fost găsit în zona unei societăţi comerciale din comuna Cochirleanca și condus la sediul Postului de Poliție Pietroasele pentru continuarea cercetărilor. În urma cercetărilor a reieșit că prejudiciul este estimat la 26.000 de lei. Faţă de minor a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior, fiind dispusă arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Articole similare