Economic

Angajaţii din domeniul bancar cer opt salarii compensatorii în caz de concediere

Pandemia și digitalizarea s-au răsfrânt și asupra băncilor, care au renunțat la o parte dintre salariați, închizând casierii şi chiar sucursale sau cerând angajaţilor să lucreze de acasă.

După ce Raiffeisen Bank a renunțat la casieriile sale, din 17 ianuarie pentru IMM-uri şi de la 1 februarie pentru persoane fizice, sindicatele se aşteaptă ca în curând modelul să fie urmat şi de BCR şi BRD. „Ne aşteptăm să urmeze restructurări în rândul băncilor. Părerea noastră este că programul de desfiinţare de agenţii bancare şi sistemul de digitalizare accelerată va continua. Mă aştept ca modelul implementat de Raiffeisen Bank care a desfiinţat casieriile din sucursalele băncii să fie urmat şi de alte bănci. Raiffeisen Bank a fost un model şi cred că, în curând, vor renunţa la casierii şi BCR şi BRD. De aceea, trebuie să găsim soluţii de protecţie pentru angajaţii băncilor”, a declarat Constantin Paraschiv, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB), citat de adevărul.ro.

Acesta a mai declarat că zilele trecute au început deja negocierile dintre sindicate şi patronate, pentru stabilirea unor noi condiţii ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, principalele revendicări referindu-se la nivelul salariului minim în bănci, numărul salariilor compensatorii în caz de restructurare a reţelei băncii şi includerea condiţiilor de desfăşurare a telemuncii în cadrul contractului colectiv de muncă.

Articole similare