Sport

Haită înfometată, pradă sfâșiată! Victorie zdrobitoare pentru HC Buzău!

Nouă etape a trebuit să aștepte HC Buzău pentru o nouă victorie în campionat! De la un succes cu Suceava, în octombrie anul trecut, “lupii” au contabilizat o serie neagră în care nu s-au ales decât cu un punct, dintr-o remiză la Alexandria, însă coșmarul a luat sfârșit duminică seară.

Ajunsă pe loc de baraj, HC Buzău era condamnată să câștige partida de la Sala Sporturilor, cu penultima clasată, Universitatea Cluj, altfel situația s-ar fi complicat și mai tare. Mai mult, meciul împotriva clujenilor găsea echipa buzoiană abia trecută printr-un nou episod de Covid, care a afectat-o nu numai în precedentul joc, de la Focșani, cât și în cel de duminică seară.

Din fericire, băieții lui Pero Milosevic au lăsat să se vadă asta destul de puțin sau chiar deloc, iar de cum a început partida, tunurile au fost îndreptate către poarta clujeană. Ardelenii au rezistat preț de o jumătate de repriză, cât timp avantajul gazdelor a oscilat între unul-două goluri. Desprinderea a venit înainte de pauză, 16-11. Nimic, însă, nu avea să prevestească furtuna din partea secundă. Buzoienii au reluat jocul cu cinci goluri la rând, iar filmul s-a rupt pentru clujeni definitiv. Disputa a devenit inegală, iar “lupii” au sfâșiat prada pentru cea mai categorică victorie de până acum din Liga Națională: 36-20!

Articole similare