Buzăul a pierdut un medic și un om excepțional, Oprica Cravcevschi

La vârsta de 92 de ani s-a stins din viață medicul buzoian de excepție, Oprica Cravcevschi, medic primar neuropsihiatrie infantilă, doctor în științe medicale. Aceasta a lucrat în ultimii ani de viață ca voluntar în cadrul Fundației „Sfântul Sava” de la Buzău. Președintele Fundației, preotul Mihail Milea, își amintește despre perioada de voluntariat a medicului Oprica Cravcevschi la Fundație ca o bucurie oferită de Dumnezeu.
„Dumnezeu, care este mare şi bun, mi-a dat multe bucurii sfinte în viaţă; mi-a scos în cale oameni deosebiţi. Aşa am cunoscut-o pe doamna doctor Oprica Cravcevschi, care a lucrat ca voluntară la Fundaţia <Sfântul Sava de la Buzău>, la Centrul <Violenţa în Familie>, precum şi la toate centrele sociale pentru persoane vârstnice, unde a lăsat o amprentă vie. Când doamna doctor Oprica avea 92 de ani, în luna august a anului 2019, am reuşit să-i lansăm o carte ştiinţifică, intitulată <Contribuţia Fundaţiei Sfântul Sava de la Buzău în asistenţa medico-socială a copilului şi adolescentului> (Editura Alpha MDN, Buzău, 2019), lucrare care scoate în evidenţă aportul ştiinţific al doamnei doctor Oprica Cravcevschi în neurologia infantilă şi implicarea ei în cadrul Fundaţiei <Sfântul Sava de la Buzău>. Îi purtăm veşnică recunoştinţă”, spune preotul Mihail Milea.
Medicul care a lucrat la Buzău o viață întreagă s-a născut în Oltenia, în localitatea Bucinişu, pe data de 8 septembrie 1927, la zi mare din calendarul Bisericii Ortodoxe, Naşterea Sfintei Fecioare Maria. De mică şi până la adânci bătrâneţi a fost mereu ocrotită de Maica Domnului, la care, spune părintele Mihail Milea, a avut multă evlavie, pentru că, cunoscând-o îndeaproape a realizat că în actul medical L-a pus mereu pe Dumnezeu în faţă, și i-a mulțumit pentru orice reușită medicală. „Doamna doctor Cravcevschi a iubit-o mult pe Maica Domnului şi i-a îndemnat pe toţi pacienţii dânsei şi pe părinţii copiilor bolnavi să-şi pună toată nădejdea de vindecare în rugăciune către Iisus Hristos, Doctorul doctorilor”, mai spune preotul Mihail Milea.

Doamna doctor Cravcevschi s-a retras aici, la Buzău, după studii şi specializări în medicină la Timişoara şi Bucureşti, oraş ocrotit de Sfântul mucenic Sava şi s-a dedicat trup şi suflet domeniului pediatrie-neurologie. A fost medic primar NPI (în neurologie pediatrie), devenind foarte cunoscută în ţară, dar şi peste hotare. A ajuns doctor în ştiinţe medicale şi membru activ în I.C.N.A.
A participat la întruniri ştiinţifice pe linie de medicină, specializare neurologie. La vârsta de 92 de ani, în septembrie 2019, era prezentă cu un studiu ştiinţific intitulat „Consecinţe Medico-Psiho-Sociale în Familie cu fenomenul <Violenţa în Familie>”, în cadrul celui de-al XX-lea Congres de medicină SNP CAR, când a avut loc şi cea de-a 42-a Conferinţă Naţională de Neurologie, organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara şi de Academia de Ştiinţe Medicale din România.
Conducătoarea acestui forum ştiinţific, profesoara universitară doctor Laura Nussbaum, a elogiat aportul ştiinţific al doctorui Oprica Cravcevschi.
A fost mereu prezentă şi pe plan local, la manifestările medicale ţinute în cadrul „Universităţii de Vară <Vasile Voiculescu>”, la care medici buzoieni invitaţi de doctorul Valeriu Bistriceanu, au participat în număr mare.
A avut o singură fiică, Elvira, care de tânără, în urma unui accident, a plecat la Dumnezeu. A rămas însă în urma ei o nepoată, o adevărată prinţesă a muzicii clasice, pe nume ROXANA LIGIA, care i-a adus multă mângâiere bunicii, rămasă văduvă de tânără. Astfel, toată viaţa ei, doctorul Oprica a trăit cu inima şi în inima Roxanei, în care a investit totul, ca ea să progreseze în domeniul muzicii clasice, atât în ţară, cât şi peste hotare, la specializare muzicală.



