Actualitate
Cutremur în județul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea 3,1 s-a produs duminică dimineața, la ora locală 5.11, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de 142 de kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 59 km est de Braşov, 71 km nord de Ploieşti, 121 km sud de Bacău, 125 km nord de Bucureşti, 131 km vest de Brăila, 133 km vest de Galaţi şi 139 km nord-est de Piteşti.
De la începutul acestui an, în România s-au mai produs 30 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,4 pe Richter.



