FOTO / Moș Crăciun refuză carantinarea. Cum arată dosarul fictiv al acestuia

Judecătoria Ploiești anunță că soarta Crăciunului urmează să fie hotărâtă, după ce Moș Crăciun a contestat decizia de carantinare. „Echipat” cu dosar cu șină și cu vorbele la el, Moș Crăciun consideră nedreaptă decizia de fi plasat în carantină, deși vine dintr-o zonă roșie, iar meseria îl presează să livreze o cantitate destul de însemnată de marfă, într-un timp relativ scurt.
Într-o postare pe Facebook, magistrații ploieșteni au declarat că pe rolul instanţei a fost înregistrat un dosar mai puţin obişnuit, în care „Moş Crăciun contestă decizia de carantinare”, aceștia publicând și „probele” de la dosar. Conform declarației Moșului, „în data de 24.12.2021 ora 2.00 A.M. am aterizat cu sania pe aeroportul Otopeni, venind din zona roșie. Menționez că am prezentat rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat în data de 23.12.2021, dar s-a apreciat că sania pe care o conduceam nu este autovehicul”.
Bun cunoscător al legilor din țara noastră, Moș Crăciun a declarat că se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la măsura carantinei, în calitate de conducător de autovehicul cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care asigură transportul de marfă. Pentru ca declarația să fie completă, carismaticul personaj a atașat contestației și certificatul de înmatriculare al saniei, împreună cu cartea de identitate a acesteia. De asemenea, Moșul a specificat că se află cu treburi precise în România, iar în această noapte urmează să livreze cadouri copiilor din toată țară, dat fiind că este așteptat de ceva vreme. „Atașez, în dovedire, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate ale saniei. Apreciez că aceasta se încadrează în noțiunea de autovehicul, (…) fiind un vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat pentru transportul mărfurilor atât în aer, cât și pe drum. Menționez că deplasarea s-a realizat în scop profesional, pentru aprovizionarea în vederea împărțirii de cadouri planificată în noaptea de 24 spre 25 decembrie”, se arată în declarația Moșului.





