VIDEO | Aproximativ 100 de kilograme de explozibil și 6 explozii controlate, necesare pentru stabilizarea versantului, pe DN10, la Siriu. Când va fi deschisă circulația

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău au anunțat că misiunea pirotehnică ce a avut ca scop în primă fază stabilizarea versantului și eliminarea riscului de prăbușire a altor roci, iar ulterior detonarea stâncii ce bloca DN10 în zona localității Siriu, împiedicând traficul rutier, a fost finalizată cu succes.
Pentru gestionarea situației au cooperat la fața locului specialiști pirotehnicieni din cadrul Inspectoratului General pentru situații de Urgență, din cadrul Inspectoratului pentru situații de Urgență „Neron Lupașcu” al județului Buzău și din cadrul Unității Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani.
„Având în vedere zona în care s-a produs evenimentul, misiunea a necesitat efort susținut și atenție sporită din partea salvatorilor care, pe parcursul a 72 de ore a efectuat un număr de 6 explozii controlate ce au implicat aproximativ 100 de kilograme de explozibil, acțiunile fiind complexe și desfășurate în condiții de maximă siguranță, astfel încât personalul participant să nu fie pus în pericol„, precizează sg. maj. Vlăduț Pîrvu, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău.
Luni, încă de dimineață, au fost reluate lucrările de eliberare a carosabilului, ulterior fiind amplasate semnalizatoare și semafoare. Circulația s-ar putea relua, însă cu restricții de tonaj. Două tronsoane din zonă urmează să fie restricționate din cauza riscului alunecărilor de teren. Urmează ca autoritățile să decidă momentul reluării curculației pe DN 10 spre Brașov.



