Actualitate

Cum a reușit un șofer din Vrancea să se aleagă cu două dosare penale în 3 ore. Acum este în arest

Un șofer din Vrancea a fost reținut luni, iar astăzi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce în numai câteva ore a reușit să-și facă rost de două dosare penale pentru alcool la volan și conducere cu permisul suspendat.

Pe 8 martie, în jurul orei 4.00, polițiști rutieri din cadrul Biroului Rutier Buzău l-au depistat pe șofer, în vârstă de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii din municipiul Buzău. Şoferul emana halenă alcoolică, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”. În plus i-au ridicat și certificatul de înmatriculare și plăcuțele mașinii după ce polițiștii au stabilit că avea asigurarea de răspundere civilă auto expirată.

Câteva ore mai târziu, pe la 7.30, acelaşi şofer a fost depistat de poliţiştii Serviciului Rutier Buzău, pe DN2E85, în localitatea Poşta Câlnău, conducând autoturismul şi având o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar și fără numere la mașină.

De această dată, pe numele conducătorului auto s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul având dreptul de conduce suspendat”, în urma săvârşirii primei infracţiuni. Polițiștii au dispus măsura reținerii acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul acestei zile a fost prezentat magistraţilor, care au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Vrânceanul are un trecut infracțional bogat, cu fapte comise în străinătate, inclusiv la regimul rutier.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker