Primul buzoian trimis în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Buzoianul care luna trecută a fost prins de poliția din Cluj după ce a fugit dintr-o unitate medicală, înainte să primească rezultatul pentru COVID-19, a fost trimis în judecată.
Nicolae Marian Androne, în vârstă de 37 de ani, născut și cu domiciliul în comuna Berca din județul Buzău, a plecat pe 1 aprilie din Clinica de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din municipiul Cluj-Napoca, unde se afla internat cu simptomatologie specifică infectării cu virusul SARS-Covid-19, fără încuviințarea personalului medical și nu s-a mai întors. Bărbatul a părăsit unitatea medicală prin escaladarea ferestrei salonului, după care s-a deplasat într-o direcție necunoscută.
Bărbatul a fost testat pentru virusul COVID-19, rezultatul primit ulterior de medici fiind negativ.
În aceeași zi, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a înregistrat dosar penal în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și neexecutarea sancțiunilor penale. Nicolae Androne a fost condamnat anul trecut în iunie definitiv de către Curtea de Apel Cluj pentru furt calificat la 1 an și 4 luni închisoare. Prin sentință, i s-a interzis să mai calce în Cluj-Napoca timp de 3 ani.
Pentru că a ispășit mare parte din pedeapsă în arest preventiv, condamnatul a fost liberat condiționat din penitenciarul Focșani în 27 noiembrie 2019.
Nicolae Marian Androne are domiciliul în acte în localitatea Berca. Polițiștii au făcut verificări pe raza localității de domiciliu, însă rudele ar fi declarat că nu mai știu nimic de el de ani buni. Individul a fost prins câteva ore mai târziu noapte în fața Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Acum riscă închisoare de la 3 la 5 ani, cu executare, dat fiind că este recidivist.
Dosarul trimis în instanță de procurorii din Cluj este unul dintre cele patru ajunse pe masa judecătorilor la nivel național. La Buzău, nicio cauză similară nu a fost soluționată încă de procurori cu trimitere în judecată.