Actualitate

80 de donatori de sânge în campania organizată la Parohia „Cuvioasa Parascheva”

85 de voluntari s-au prezentat, marți, 1 noiembrie, la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Râmnicu Sărat, unde a avut loc o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul Campaniei naționale Donează sânge, salvează o viață!, desfășurată la nivelul Patriarhiei Române. 80 de persoane dintre cele care s-au prezentat au fost apte pentru donare. Acțiunea a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și a fost organizată în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău și cu Primăria municipiului Râmnicu Sărat.

Cantitatea de sânge colectată a ajuns la aproximativ 40 de litri și a fost direcționată către spitalele din județ, unde întotdeauna este necesară pentru salvarea persoanelor internate cu anumite probleme de sănătate sau în urma unor accidentări grave.

 „Cu nădejdea că fapta aceasta va fi de mult folos semenilor noștri, le mulțumim tuturor celor implicați, preoților și credincioșilor, personalului Centrului de Transfuzii Buzău, precum și reprezentanților Primăriei Râmnicu Sărat, fără de care această acțiune de binefacere nu s-ar fi putut desfășura”, transmite pentru arhiepiscopiabzvn.ro pr. protopop Cristian Asănache, Protoieria Râmnicu Sărat.

La rândul său, directoarea Centrului de transfuzii, Crăciun Adriana, mulțumește pentru reușita acestei campanii: „Mulțumim Protoieriei și Primăriei din Rm. Sărat pentru o nouă campanie de colecta mobilă soldată cu mulți donatori, deci cu mult ajutor pentru pacienții care au nevoie de terapie transfuzională”.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker