Soroca

8 Martie va fi marcat la Soroca și printr-un marș al solidarității

De Ziua Internațională a Femeii, în Piața Libertății din municipiul Soroca se va desfășura un „Marș al solidarității”. Manifestația va fi organizată de Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, membră a Coaliției Naționale „Viața fără violență în familie”, care vrea să spună cu voce tare ce înseamnă această zi, o zi de luptă pentru egalitate. Toți doritorii de a participa sunt așteptați începând cu ora 10.30. Marșul dedicat Zilei Internaționale a Femeilor este organizat la Soroca pentru prima dată, iar la Chișinău începând cu anul 2011. Violența față de fete și femei rămâne a fi cea mai gravă încălcare a dreptului omului din Republica Moldova, informează organizatorii printr-un comunicat.

Iată doar câteva statistici oferite Organizația pentru Escuritate și Cooperare în Europa (OSCE):

  • Aproape jumătate din femeile în vârstă de 18-74 de ani au fost supuse hărțuirii sexuale, începând cu vârsta de 15 ani.
  • Aproape trei sferturi din femeile din Moldova (73%) care au avut vreodată un partener intim au fost supuse unei forme de violență.
  • Cea mai răspândită formă de violență din partea unui partener intim este violența psihologică, la care au spus că au fost supuse 71% din femei (cu mult peste media UE de 43%).
  • O treime (33%) au afirmat că au fost supuse violenței fizice din partea unui partener intim pe parcursul vieții. Iarăși, aceasta este mult mai mult decât media UE de 20% și mai mult decât în oricare dintre țările europene
  • Doar în 2019, 7 femei au fost omorâte de partenerii lor.

Evenimentul este desfășurat în parteneriat cu Primăria municipiului Soroca și o sală de sport din municipiu. (Tatiana MITROFAN)

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker