300 liceeni vulnerabili, sprijiniți de viceprimarul Oana Matache

Viceprimarul municipiului Buzău Oana Matache a anunțat recent că va participa în această toamnă la semimaratonul 2K, organizat de Fundația Comunitară Buzău, pentru a susține două proiecte sociale cu impact semnificativ asupra comunității locale.
Prima cauză, pe care ziarul OPINIA a prezentat-o, pentru care Oana Matache va alerga, este înființarea primului centru comunitar destinat părinților din Buzău, o inițiativă menită să sprijine sănătatea emoțională a familiilor. Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, ea a explicat motivația sa: „Importanța unui astfel de spațiu de sprijin pentru părinți o înțeleg din dublă perspectivă: cea personală – ca mamă a doi copii – și cea profesională, în calitate de psiholog cu formare în Marea Britanie”.
Cea de-a doua cauză pe care viceprimarul o susține prinde viață prin proiectul „E OK să știi”, destinat tinerilor din medii vulnerabile din județul Buzău. Pentru cele două cauze, viceprimarul a devenit ambasador în cadrul competiției caritabile Buzău 21K. Despre al doilea proiect, viceprimarul a spus: „Cred în acest proiect, pentru că avem nevoie urgentă de intervenție în rândul tinerilor ce provin din medii defavorizate, ei fiind cei mai expuși: abuzurilor, lipsei de acces la servicii de sănătate fizică și psihică, vulnerabilității de a fi dezinformați sau manipulați”.
Ea a adus în atenție și problema copiilor neglijați, adesea lăsați singuri din cauza migrației părinților pentru muncă sau a altor dificultăți. „Directorii de licee în care majoritatea elevilor provin din medii vulnerabile mi-au povestit în multe ocazii despre copiii, tinerii, care sunt neglijați de proprii părinți (fie prea prinși cu câștigarea existenței, fie plecați la muncă în afară). Acești copii se cresc singuri, de multe ori; iar unica lor ancoră în viață sunt profesorii și colegii lor. Este datoria noastră să nu îi mai lăsăm singuri”.
Proiectul „E OK să știi” își propune organizarea unor serii de ateliere adresate elevilor de liceu, din clasele IX-XII, cu vârste între 14-18 ani, din județul Buzău. Acestea includ:
- Ateliere de educație pentru sănătate, susținute de specialiști din domeniul medical. „Adolescenții vor învăța despre igienă personală, sănătate reproductivă, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, nutriție și accesul responsabil la servicii medicale. Informația va fi transmisă într-un limbaj clar și adaptat vârstei”, spune viceprimarul.
- Ateliere de autocunoaștere și dezvoltare personală, coordonate de psihologi. Despre acestea viceprimarul explică: „Elevii vor fi ghidați în explorarea propriei identități, a emoțiilor, a încrederii în sine și a relațiilor cu ceilalți. Vor fi abordate teme esențiale precum stima de sine, limite personale, atașamente sănătoase și gestionarea emoțiilor”.
- Atelier despre consimțământ și responsabilitate juridică, susținut de un jurist invitat care, spune viceprimarul, „va discuta cu elevii despre drepturile și responsabilitățile lor în relații, despre importanța consimțământului exprimat liber și conștient, dar și despre limite legale și protecția juridică a minorilor. Atelierul va include discuții interactive, studii de caz și răspunsuri la întrebări concrete din partea elevilor”.
Prin aceste activități, proiectul dorește să creeze „o comunitate, un cerc al siguranței în care adolescenții pot învăța, pune întrebări și reflecta asupra propriei sănătăți și a modului în care interacționează cu ceilalți”.
300 de elevi de liceu fac obiectul acestui proiect care are nevoie de sprijin financiar pentru a se concretiza. „Donează în contul Galantom al proiectului aici, orice sumă, chiar și contravaloarea unei cafele… https://fundatiacomunitarabuzau.galantom.ro/fundr…/view. Hai să facem împreună o lume mai bună pentru acești tineri singuri. Vă mulțumesc”, este mesajul prin care viceprimarul Oana Matache încurajează buzoienii să susțină această inițiativă.
Reamintim că toamna aceasta, municipiul Buzău va găzdui un eveniment sportiv cu o miză aparte: „Buzău 21K”, primul semimaraton caritabil din istoria județului. Organizată de Fundația Comunitară Buzău, inițiativa transformă alergarea într-un gest de solidaritate și implicare civică. Înscrierile pentru proiectele care pot fi susținute în cadrul evenimentului sunt deja deschise. Programat pentru 28 septembrie 2025, „Buzău 21K” nu este doar o competiție sportivă, ci și o platformă de sprijin pentru cauze locale. Cursa de 21 de kilometri va porni de pe Stadionul de Atletism din Buzău și va aduce la start nu doar alergători pasionați, ci și ambasadori ai schimbării.
„Este o inițiativă care îmbină mișcarea, solidaritatea și implicarea civică”, transmit organizatorii. Participanții vor alerga pentru cauze concrete, iar jumătate din taxa de participare va fi direcționată către proiecte cu impact în comunitatea buzoiană. Fiecare echipă de susținători va desfășura propriul eveniment de fundraising, mobilizând resurse și energie pentru ideea pe care o promovează. Fundația Comunitară Buzău invită organizațiile non-guvernamentale (asociații, fundații, federații) și grupurile de inițiativă din județ să trimită propuneri de proiecte până la 13 iunie 2025. Se caută inițiative din domeniile sănătate, social și mediu, care promovează un stil de viață sănătos, sprijină persoane vulnerabile, reduc inegalitățile și protejează mediul. „Scopul apelului este de a identifica și susține inițiative locale cu impact real în comunitatea buzoiană”, subliniază reprezentanții fundației.
Proiectele selectate vor beneficia de mentorat, vizibilitate media și susținere în campania de strângere de fonduri. Chiar și inițiativele care nu vor fi selectate în prima fază vor primi sprijin pentru a-și îmbunătăți calitatea și impactul. „Construim împreună o comunitate activă, solidară și implicată”, spune Mihaela Gavrilă, director executiv al Fundației Comunitare Buzău. „Este o invitație deschisă tuturor celor care vor să transforme ideile bune în proiecte cu impact real”, mai spune aceasta.




