Actualitate

3 septembrie, ziua aniversară a sistemului de probațiune din România

Nicoleta BÎSCEANU

În  data de 3 septembrie 2024, sistemul de probațiune sărbătorește 23 de ani de activitate ca sistem execuțional penal, continuând să fie unul dintre pilonii importanți ai sistemului de justiție penală și singura alternativă la sancțiunile privative de libertate.

Serviciul de Probațiune Buzău, ca instituție teritorială care participă permanent la înfăptuirea actului de justiție, se remarcă prin diversitatea și complexitatea activităților sale, care vizează menținerea siguranței comunității locale și prevenirea reiterării unor noi comportamente infracționale.

Atenţia consilierilor de probațiune buzoieni este orientată spre alegerea celei mai bune căi de reintegrare, spre dezvoltarea continuă a relațiilor de colaborare interinstituțională în scopul valorificării potențialului socio-economic al persoanelor sancționate și readoptarea unor comportamente conforme normelor de conviețuire socială.

Pentru comunitatea buzoiană, activitatea serviciului conduce la întărirea siguranței publice, la dezvoltarea unei societăți mai bune și mai sigure, prin faptul că persoana sancționată care și-a restructurat sistemul de valori devine un cetățean care respectă legea și care la rândul său își aduce contribuția la îmbunătățirea comunității din care face parte.

Serviciul de Probațiune Buzău apreciază activitatea desfășurată în colaborare cu instituțiile din comunitatea locală, precum și  implicarea/devotamentul dovedite în toți acești ani. Totodată, își propune să contribuie și pe mai departe la siguranța comunității locale și la evoluția acestei profesii, de care este mândru prin funcțiile profesionale unice pe care le împlinește în spectrul justiției și urează colegilor din sistemul de probațiune:

La mulți ani și mult succes în atingerea obiectivelor profesionale!

Nicoleta BÎSCEANU
este  P.R. Serviciul de
probațiune Buzău

Articole similare