Actualitate

25 ianuarie 2026

Creștinii ortodocși îi pomenesc pe Sfântul Grigorie de Nazianz și pe Sfântul Bretanion, iar credincioșii romano-catolici marchează Convertirea Sfântului Paul, apostol, și îl celebrează pe Sfântul Bretanion, episcop de Tomis.

  • 1475 – Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1505), a trimis o scrisoare circulară principilor creştini din Europa, anunţându-le victoria pe care a repurtat-o asupra turcilor la Vaslui, la 10 ianuarie.
  • 1595 – Mihai Viteazul a trecut Dunărea, a atacat şi a incendiat Rusciucul. Paşii Hasan şi Mustafa au fost ucişi, iar artileria otomană a fost capturată.
  • 1844 – S-a născut istoricul Ioan Mihaly de Apşa, membru corespondent al Academiei Române. (m. 1/14 oct. 1914)
  • 1859 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a numit ca primul prim-ministru al Ţării Româneşti pe Ioan Al. Filipescu.
  • 1859 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a trimis o notă diplomatică puterilor garante, în care prezintă dubla sa alegere.
  • 1864 – S-a dat în folosinţă Spitalul Colentina din Bucureşti.
  • 1898 – S-a născut entomologul Grigore Eliescu, membru corespondent al Academiei Române (1 nov. 1948). (m. 26 aug. 1975)
  • 1911 – S-a născut economistul şi omul politic Alexandru Bârlădeanu, membru titular (2 iul. 1955) şi vicepreşedinte al Academiei Române (2 febr. 1990 – 1 febr. 1994). (m. 13 nov. 1997)
  • 1911 – S-a născut G.G. Ursu, istoric literar şi poet. (m. 25 iun. 1980)
  • 1911 – S-a născut medicul Pius Brânzeu, membru titular (22 ian. 1990) al Academiei Române. (m. 1 iul. 2002)
  • 1925 – Partidul Naţionalist al Poporului, condus de Nicolae Iorga, fuzionează cu Partidul Naţional, sub denumirea de Partidul Naţional, având doi preşedinţi: Iuliu Maniu şi Nicolae Iorga.
  • 1926 – S-a născut regizorul Horea Popescu. (m. 24 ian. 2010)
  • 1931 – S-a născut Ion Hobana, prozator, eseist, poet şi traducător. (m. 22 febr. 2011)
  • 1934 – S-a născut pictorul şi prozatorul Val Gheorghiu. (m. 28 mai 2017)
  • 1935 – A murit mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu, membru de onoare al Academiei Române, considerat cel mai de seamă teolog al Bisericii Unite din România. (n. 13 ian. 1873)
  • 1935 – S-a născut Rodica Mănăilă, fizician, membru corespondent al Academiei Române. (m. 14 apr. 2002)
  • 1936 – S-a născut criticul literar Gabriel Dimisianu.
  • 1944 – S-a născut cântăreţul de muzică populară Ion Dolănescu. (m. 19 mart. 2009)
  • 1944 – S-a născut medicul Gheorghe Benga, membru titular al Academiei Române (2015).
  • 1946 – S-a născut poetul Radu Ulmeanu. (80 de ani)
  • 1949 – S-a creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER). România a fost membru fondator, alături de Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria şi URSS. La 28 iunie 1991, în condiţiile crizei economice de sistem în care au intrat, în proporţii diferite, toate ţările membre ale CAER, s-a hotărât desfiinţarea acestuia.
  • 1956 – S-a născut regizorul Laurenţiu Damian, preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România.
  • 1962 – S-a născut Marina Florea, cântăreaţă de muzică uşoară.
  • 1964 – S-a născut Preasfinţitul Părinte Mihail Filimon, primul Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei şi Noii Zeelande.
  • 1976 – S-a născut actriţa Laura Vasiliu.
  • 1990 – Se înfiinţează Confederaţia sindicală „Frăţia”.
  • 1993 – Semnarea, la Bucureşti, a Tratatului privind relaţiile de prietenie şi colaborare dintre România şi Polonia.
  • 1993 – A apărut primul număr al cotidianului „Cronica Română”.
  • 1995 – A avut loc inaugurarea oficială a Institutului Cervantes din Bucureşti.
  • 1997 – S-a constituit Departamentul pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, ca structură în cadrul guvernului României.
  • 2006 – Preşedintele Traian Băsescu participă la sesiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg, alături de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, prezent în calitate de preşedinte al Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (CE).
  • 2012 – A murit actorul Emil Hossu. (n. 24 nov. 1941)
  • 2018 – A murit istoricul Neagu Djuvara. (n. 18 aug. 1916)

Egipt

  • 2011 – S-a declanşat primul val al Revoluţiei din Egipt, cu o serie de demonstraţii, marşuri, revolte, greve şi ciocniri violente la Cairo, Alexandria şi în alte oraşe.

Franţa

  • 1726 – A murit cartograful Guillaume Delisle, cunoscut pentru hărțile sale populare și exacte ale Europei și ale Americii nou explorate. (n. 28 febr. 1675)
  • 1736 – S-a născut matematicianul şi astronomul de origine italiană Joseph-Louis Lagrange, care a pus bazele mecanicii analitice. (m. 10 apr. 1813)

Germania

  • 1586 – A murit pictorul şi gravorul Lucas Cranach, zis „Cranach cel tânăr”. (n. 4 oct. 1515)
  • 1886 – S-a născut dirijorul şi compozitorul Wilhelm Furtwängler, unul din marii reprezentanţi ai muzicii romantice. (m. 30 nov. 1954)

Marea Britanie

  • 2011 – A murit istoricul şi biograful Vincent Cronin, cunoscut pentru biografiile lui Louis al XIV-lea, Louis al XVI-lea, a Mariei Antoaneta, a Ecaterinei cea Mare şi a lui Napoleon şi pentru lucrările despre perioada renascentistă. (n. 24 mai 1924)

Rusia

  • 1881 – A murit arhitectul imperial Konstantin Thon. (n. 26 oct. 1794)

SUA

  • 1901 – S-a născut actriţa de teatru şi film Mildred Dunnock. (m. 5 iul. 1991)
  • 1921 – S-a născut fizicianul Samuel T. Cohen, considerat părintele bombei cu neutroni. (m. 28 nov. 2010)
  • 1931 – S-a născut actorul Dean Jones, interpretul principal din „Herbie”, serie de cinci filme, un film TV şi un serial produse de studiourile Disney. (m. 1 sept. 2015)
  • 1956 – S-a născut actriţa de teatru, film şi televiziune Dinah Manoff ; a câştigat un Premiu Tony pentru rolul din filmul „I Ought to Be in Pictures”.
  • 1961 – Preşedintele John F. Kennedy a susţinut o conferinţă de presă, transmisă, pentru prima dată, live la televizor.
  • 1961 – A avut loc premiera filmului de desen animat „101 Dalmatians”, o producţie Walt Disney.
  • 1981 – A murit actriţa, cântăreaţa şi dansatoarea Adele Astaire, sora mai mare a faimosului artist Fred Astaire. (n. 10 sept. 1896)
  • 1981 – S-a născut cântăreaţa şi compozitoarea Alicia Keys, cunoscută pentru hiturile „Fallin’” (2001), „If I Ain’t Got You” (2003), „No One” (2007), „Girl on Fire” (2012).
  • 2006 – California a devenit primul stat care a declarat fumul de ţigară drept sursă toxică de poluare a atmosferei.

Turcia

  • 1936 – S-a născut scriitorul Onat Kutlar, fondatorul Cinamatecii turceşti şi unul dintre fondatorii Festivalului Internaţional de Film de la Istanbul. (m. 11 ian. 1995)

Ţările de Jos

  • 1891 – A murit Theo van Gogh, negustor de artă, fratele mai mic al faimosului pictor Vincent van Gogh. (n. 1 mai 1857)

Internaţionale

  • 1881 – Thomas Edison şi Alexander Graham Bell au înfiinţat Compania Orientală de Telefonie.
  • 2006 – A început, la Sarajevo, prima rundă a negocierilor în vederea unui Acord de stabilizare şi asociere a Bosniei-Herţegovina la Uniunea Europeană, primul pas spre o eventuală aderare.
  • 2021 – Bilanţul deceselor provocate de furtuna tropicală Eloise a urcat la 12, potrivit datelor transmise de autorităţile din mai multe ţări din sud-estul Africii, unde vânturile puternice, ploile abundente şi inundaţiile au distrus, de asemenea, numeroase clădiri şi culturi agricole. Având statutul unui ciclon tropical atunci când a atins uscatul, la 23 ianuarie, în provincia Sofala din Mozambic, Eloise a scăzut apoi în intensitate şi a devenit o furtună tropicală pe măsură ce a înaintat pe continentul african, aducând cu sine precipitaţii abundente în Zimbabwe, eSwatini – noua denumire a fostului regat Swaziland -, Africa de Sud şi Botswana.
  • 2021 – Lideri din întreaga lume s-au reunit online într-un prim summit consacrat întăririi planetei în faţa efectelor schimbărilor climatice.

Articole similare