Actualitate

200 de polițiști buzoieni, mobilizați pentru zilele libere de Rusalii

În perioada 6-9 iunie, cu ocazia zilelor libere de Rusalii, aproximativ 200 de poliţişti vor acționa zilnic, pregătiți să intervină în cazul unor evenimente nedorite. Agenții se vor afla în special în zonele turistice din județ, în apropierea lăcașurilor de cult unde se desfășoară slujbe religioase, dar și în zonele de agrement și pe drumurile intens circulate.

„Principalele obiective ale echipajelor de poliție rutieră vor fi fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor grave de circulație. Pentru depistarea șoferilor care pun în pericol siguranța traficului, polițiștii rutieri vor acționa cu aparatele radar din dotare, dar și cu dispozitivele care semnalează consumul de alcool și de substanțe interzise la volan”, precizează Biroul de presă al IPJ Buzău.

Pentru siguranța dumneavoastră, polițiștii vă recomandă:

  • Respectați regimul legal de viteză și indicațiile polițiștilor rutieri
  • Nu urcați la volan dacă ați consumat alcool sau substanțe psihoactive.
  • Adaptați viteza la condițiile de drum și circulați cu atenție sporită în zonele turistice.
  • Supravegheați copiii în locurile aglomerate.
  • Fiți atenți la bunurile personale – portofele, telefoane mobile, genți.
  • Nu lăsați obiecte de valoare la vedere în autoturisme.

 

Articole similare