Actualitate
17 ianuarie 2026

Creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Antonie cel Mare, iar credincioșii romano-catolici îl celebrează pe Sfântul Anton, abate.
- 1829 – S-a născut poetul Anton Naum, membru titular al Academiei Române. (m. 28 aug. 1917)
- 1834 – Convenţia ruso-turcă de la Sankt Petersburg, prin care Poarta Otomană recunoştea Regulamentele Organice ale Ţărilor Române, întocmite în conformitate cu prevederile Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829. Se prevedea ca primii domni ai Principatelor să fie numiţi de cele două puteri semnatare.
- 1859 – Al.I. Cuza l-a numit pe Vasile Sturdza primul prim-ministru al Moldovei.
- 1894 – S-a născut medicul veterinar Petre Spânul, membru corespondent al Academiei Române. (m. 7 aug. 1962)
- 1919 – Omul politic Take Ionescu a făcut public proiectul său de creare a unei alianţe între România, Cehoslovacia, Grecia, Iugoslavia şi Polonia, în vederea păstrării status quo-ului teritorial.
- 1936 – A murit scriitorul Mateiu I. Caragiale. (n. 25 mart. 1885)
- 1947 – S-a născut compozitorul Anton Şuteu. (m. 13 sept. 2010)
- 1956 – România şi Sudan au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă.
- 1977 – A murit lingvistul, etnograful şi folcloristul român, de origine aromână, Tache Papahagi. (n. 6 oct. 1892)
- 1981 – A murit generalul Paul Teodorescu, membru corespondent al Academiei Române. (n. 28 iun. 1888)
- 1985 – A murit Sorin Titel, prozator şi eseist. (n. 7 dec. 1935)
- 2000 – A murit, la Londra, Ion Raţiu, membru marcant al PNŢCD, jurist, gazetar. (n. 6 iun. 1917)
- 2007 – Preşedintele Traian Băsescu a făcut o vizită de lucru în Serbia.
- 2016 – A murit fostul sportiv Ion Panţuru, medaliat cu bronz în proba de bob două persoane la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Grenoble, în 1968. (n. 11 sept. 1934)
- 2016 – A murit jurnalista şi prozatoarea Silvia Kerim. (n. 21 oct. 1931)
- 2023 – A murit actorul Teodor Corban. (n. 28 apr. 1957)
Franţa
- 1971 – S-a născut actriţa, regizoarea şi scenarista Sylvie Testud, câştigătoare a mai multor premii Cesar.
Italia
- 1676 – A murit compozitorul Pietro Francesco Cavalli, cel mai de seamă reprezentant al şcolii veneţiene de operă. (n. 14 febr. 1602)
- 1751 – A murit compozitorul Tomaso Albinoni. (n. 8 iun. 1671)
- 1991 – A murit sculptorul Giacomo Manzu, unul din cei mai mari artişti italieni ai secolului al XX-lea. (n. 22 dec. 1908)
Marea Britanie
- 1926 – S-a născut actriţa şi balerina de renume internaţional Moira Shearer. (m. 31 ian. 2006)
- 1956 – S-a născut cântăreţul Paul Young. (70 de ani)
Norvegia
- 1991 – A murit regele Olav al V-lea al Norvegiei (1957-1991). (n. 2 iul. 1903)
SUA
- 1706 – S-a născut omul de ştiinţă, fizicianul şi politicianul Benjamin Franklin. (m. 17 apr. 1790)
- 1781 – Războiul de Independenţă: Bătălia de Cowpens, Carolina de Sud: trupele continentale, sub comanda generalului de brigadă Daniel Morgan, au învins trupele britanice conduse de colonel-locotenent Banastre Tarleton.
- 1851 – S-a născut autorul şi ilustratorul A.B. Frost, opera sa fiind recunoscută pentru reprezentarea dinamică a mișcării și secvenței. (m. 22 iun. 1928)
- 1886 – S-a născut aviatorul şi omul de afaceri Glenn L. Martin, fondatorul companiei care astăzi este cunoscută sub numele de Lockheed Martin. (m. 5 dec. 1955)
- 1891 – A murit istoricul şi omul politic George Bancroft. (n. 3 oct. 1800)
- 1911 – S-a născut economistul George J. Stigler, laureat al Premiului Băncii Suedeze pentru Științe Economice în memoria lui Alfred Nobel, în 1982. (m. 1 dec. 1991)
- 1931 – S-a născut actorul James Earl Jones, cunoscut pentru că a dat voce personajului Darth Vader din seria de filme „Războiul Stelelor”. (m. 9 sept. 2024)
- 1961 – S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul Brian Helgeland („L.A. Confidential” şi „Mystic River”).
Internaţionale
- 1946 – Prima sesiune a Consiliului de Securitate al ONU.
- 1991 – SUA au lansat operaţiunea „Furtună în deşert”, în cel de-al doilea război din Golful Persic.
- 2026 – Cea de-a 38-a gală a Premiilor Europene de Film de la Berlin.



