Sport

15 lei, la deschidere. Bilete ieftine, pentru Gloria vs Gloria

Gloria vs Gloria este meciul care deschide șirul partidelor oficiale de pe teren propriu pentru handbalistele buzoience, un afiș care aminește puțin de  „Kramer vs Kramer”, film care-i aducea un Oscar lui Dustin Hoffman. Nu va fi în niciun caz un duel în familie, Bistrița propunându-și, din nou, un sezon european.

Pentru meciul de duminică, clubul pune la dispoziție bilete la un preț cât se poate de decent, 15 lei, acestea putând fi achiziționate online, pe portalurile specializate, sau de la casa de bilete din imediata apropiere a Sălii „Romeo Iamandi”, ghișeu deschis chiar în ziua partidei, între orele 9.30 și 17.30. În același interval orar pot fi ridicate și abonamentele celor care au optat pentru menținerea aceluiași loc din sezonul trecut, la meciurile de handbal feminin.

Copiii până la 16 ani vor avea acces gratuit (în limita locurilor disponibile), în sectorul „F” al sălii. De aceleași facilități se bucură seniorii de peste 70 de ani și persoanele cu dizabilități. Intrare liberă, în același sector, vor avea și sportivii legitimați la orice club din municipiu.

Din păcate, meciul de duminică este programat după o altă înfruntare cu scântei, cea de azi, cu Dunărea. Brăilencele, adversare deja perene ale Gloriei, au arătat, însă, destule semne de slăbiciune în semifinala Supercupei, cu Rapid, mai ales în repriza secundă. Dacă Gloria va scoate un rezultat bun, aproape sigur, Sala „Romeo Iamandi” va fi neîncăpătoare, duminică, la meciul cu Bistrița.

Cele mai recente două întâlniri au fost adjudecate de ardelence, prima dată în decembrie,  31-26 la Buzău, după un meci care întrerupea o serie excelentă a buzoiencelor. Cea de-a doua partidă a sezonului trecut, jucată la Bistrița, a fost câștigată de gazde, cu 34 la 29.

Meciul de duminică este programat de la ora 17.30, oră deloc prietenoasă pentru publicul spectator, dată fiind ventilația precară a bătrânei săli buzoiene. Fanii sunt așteptați, în orice caz, cu sau fără evantaie.

Articole similare