Actualitate

147 de cadre didactice au obținut note pentru titularizarea pe post

147 de candidați, care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2022 (înainte de înregistrarea contestațiilor)  din învățământul buzoian, au obținut note între 7 și 9,99. Alți 134 candidați au fost notați cu punctaj  între 5 și 6,99. Au mai fost și 69 de candidați sub nota 5, ei obținând punctaj între 1 și 4,99. Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2022 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 19 iulie, ora 10.00, pe pagina web dedicată.

Astfel, distribuția notelor obținute de candidații din județul Buzău la proba scrisă pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar – sesiunea 2022 (note inițiale), se prezintă astfel: 42,00% au obținut note între 7 și 9.99, alți 38,29 au reușit un punctaj minim de 5 și maxim 6,99, iar 19,71% nu au obținut note de trecere, prin urmare, ace;tia din urmă nu vor putea obține posturi nici ca profesor suplinitor.

Potrivit unui comunicat al ISJ Buzău, în județul Buzău, la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 412 de candidați din totalul de 505 de candidați înscriși.

În centrele de evaluare au fost notate 350 de lucrări, întrucât 62 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei.

Contestațiile pot fi depuse la sediul inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în perioada19-20 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv 20 iulie, până la ora 12.00. Contestațiile pot fi transmise și prin e-mail, după afișarea rezultatelor, până în data de 20 iulie, ora 12.00. Rezultatele finale se afișează în data de 27 iulie la sediul  ISJ Buzău și pe site.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 29 iulie – 1 august.

 

 

Articole similare