Actualitate

136 cadre didactice au susținut examenul de definitivat în învățământul preuniversitar buzoian

Miercuri, 24 iulie, a avut loc proba scrisă a examenului de definitivare în învățământul preuniversitar. Proba scrisă a început la ora 0.90, iar timpul de rezolvare al subiectelor a fost de patru ore.

La Buzău proba scrisă examenului de definitivare în învățământul preuniversitar  s-a desfășurat în centrul de examen – Liceul de Arte „Margareta Sterian”. S-au înscris 145 candidați pentru 27 de discipline de examen.

Rata de participare la proba scrisă examenului de definitivare în învățământul preuniversitar, desfășurată miercuri, 24 iulie 2024, a fost 93,8%.

S-au prezentat 136 dintre cei 145 de candidați cu drept de participare la această probă. Nouă candidați nu s-au mai prezentat, iar alții șase s-au retras din motive personale. Nu au fost candidați eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 30 iulie 2024, la sediul Centrul de Examen Liceul de Arte „Margareta Sterian” și pe site-ul  https://definitivat.edu.ro/, dar și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Buzău, https://www.isjbuzau.ro/

Contestațiile se pot depune la Centrul de Examen Liceul de Arte „Margareta Sterian” sau prin mijloace electronice în data de 30 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 20.00, respectiv în data de  31 iulie, până la ora 12.00.

Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-urile menționate în data de 6 august.

Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acestea depășesc stadiul de profesor debutant și pot intra pe o rută ascendentă de profesionalizare, nota de promovare fiind 8 (opt).

 

Articole similare